Gheorghe Anghel, primarul municipiului Caracal, a fost exclus din PSD pe motiv că ar fi aderat la UNPR.
Cătălin Roșculete, președintele PSD Caracal, a declarat azi pentru Agerpres că marți seară biroul organizației a decis excluderea din partid a lui Gheorghe Anghe, edilul municipiului Caracal. Edilul susţine că este în continuare membru al formaţiunii social-democrate şi afirmă că singura organizaţie statutară PSD din Caracal este cea condusă de deputatul Florin Iordache. "Să demonstreze ei că eu am adeziune la organizaţia condusă de Roşculete ca să mă poată exclude. Eu fac parte din organizaţia PSD condusă de deputatul Florin Iordache. Mi-am plătit cotizaţiile la zi la această organizaţie şi pe cea de vicepreşedinte al PSD Olt. Să îmi spună după ce raţiuni m-au exclus dacă eu niciodată n-am făcut parte din acea organizaţie făcută după ce au intrat prin efracţie în sediul PSD acum doi ani"', a declarat Anghel.
Preşedintele UNPR Olt, deputatul Nicolae Stan, a susţinut în ultimele două săptămâni că primarul din Caracal a trecut neoficial la UNPR şi va fi candidatul acestui partid la următoarele alegeri locale, fapt neconfirmat de Gheorghe Anghel.