Managerul Stelei, Mihai Stoica, susţine că va pleca de la club dacă nu face performanţă.
Mihai Stoica, managerul general al Stelei, susţine că s-a săturat de mediocritatea în care se zbate gruparea din Ghencea în ultima vreme.
Ca atare, MM anunţat că din sezonul următor nu va lua în calcul decât câştigarea titlului de către formaţia "roş-albastră", iar dacă acest obiectiv nu va fi realizat, atunci va renunţa la funcţia pe care o deţine în cadrul clubului.
"Dacă are demnitate, să plece în caz de eşec"
"Acesta e cel mai slab sezon din istoria fotbalului. Indiferent cine iese campioană, va fi un fiasco total în Liga Campionilor. Sper ca din vară noi să profităm de slăbiciunea contracandidatelor şi să ne întoarcem unde am fost. Pentru mine va urma un sezon decisiv. Dacă nu reuşesc ce mi-am propus, va fi ultimul meu sezon la Steaua. Nu-mi place să înot în mediocritate", a declarat Mihai Stoica la Dolce Sport.
La prima vedere, declaraţia lui MM pare o probă de verticalitate a managerului. În realitate, aceasta vine după ce patronul Gigi Becali a afirmat răspicat că Stoica nu va mai fi numărul 1 în club, dacă Steaua nu va fi campioană în sezonul viitor.
Tudorel Stoica, fostul căpitan al "Stelei de Aur", nu mai crede de mult în promisiunile oficialului. "Dacă are demnitate, să plece în caz de eşec. Pe mine nu mă impresionează această declaraţie, nu mi se pare nimic serios din tot ceea ce se afirmă în Ghencea. Sincer să fiu, nici nu mă mai interesează prea mult ce se mai întâmplă la Steaua. Să facă fiecare ce crede că e mai bine şi să ne lase pe noi ăştia mai bătrâni în pace, să nu mai fim jigniţi atunci când ne dăm şi noi cu părerea, aşa cum au păţit-o unii dintre foştii mei colegi", a declarat Tudorel Stoica ieri, pentru EVZ.
"Mai bine locuiesc într-o cutie de carton decât să mai lucrez alături de Gigi! El jigneşte în permanenţă.", MIHAI STOICA, în decembrie 2009
"Când am cunoscut şi alţi patroni de cluburi, am descoperit că se poate lucra mai uşor cu Gigi.", MIHAI STOICA, în noiembrie 2010
PRECEDENTE
S-a jucat cu demisia şi la numirea lui Cârţu
Puţini sunt cei care iau în serios anunţul lui MM. Asta deoarece Mihai Stoica şi-a încălcat în mai multe rânduri promisiunile. Pe când era la Unirea Urziceni, Stoica se bătea cu pumnul în piept: "Mai bine locuiesc într-o cutie de carton decât să mai lucrez alături de Gigi Becali". În plus, îşi pusese pe blogul personal mottoul: "Decât o viaţă în genunchi, mai bine o moarte în picioare".
Asta nu l-a împiedicat însă pe MM să revină la Steaua în toamna anului trecut. "Când am cunoscut alţi patroni din Liga I, am descoperit că cu Gigi se poate lucra mult mai uşor", a întors-o ca la Ploieşti Stoica.
În luna martie a acestui an, când Sorin Cârţu a fost numit antrenorul Stelei, MM Stoica susţinea sus şi tare că îşi dă demisia, pentru că nu poate lucra "cu un antrenor slab". Nici aceste vorbe nu sau transpus însă în fapte.