Arsenal a învins Manchester United. Chelsea se bucură!

Arsenal a învins Manchester United. Chelsea se bucură!

Arsenal Londra a învins astăzi, pe teren propriu, liderul Manchester United, într-un meci contând pentru etapa a 35-a a Premier League.

Arsenal a bătut liderul Manchester United, scor 1-0, şi a relansat lupta pentru titlu. Victoria echipei lui Arsene Wenger e una meritată, Arsenal dominând categoric meciul de pe "Emirates".

În urma acestui rezultat, Manchester United rămâne totuşi pe prima poziţie în Premier League, dar nu mai are decât trei puncte avans faţă de principala sa urmăritoare, Chelsea Londra.

Duminica viitoare, pe "Old Trafford" din Manchester, se dispută meciul dintre Manchester United şi Chelsea Londra, o adevărată finală a campionatului în Anglia.

După meciul de la Manchester, Chelsea mai are de jucat cu Newcastle United, acasă, şi cu Everton, la Liverpool.

Manchester United va juca în ultimele două etape cu Blackburn Rovers, în deplasare, şi cu Blackpool, acasă.

În acest moment, în clasamentul din Pemier League, pe primul loc e Manchester United, cu 73 de puncte, urmată de Chelsea, 70 de puncte, Arsenal, 67, Manchester City, 59, şi Liverpool, 55.

Iată rezultatele înregistrate azi în Premier League:

Arsenal - Manchester United 1-0 (0-0) Birmingham City - Wolverhampton Wanderers 1-1 (1-1) Liverpool - Newcastle United 3-0 (1-0)

Ne puteți urmări și pe Google News