Nunta regală. Rochia de mireasă a lui Kate Middleton
- Cristina Botezatu
- 29 aprilie 2011, 14:58
Curiozitatea lumii întregi în legătură cu rochia aleasă de Kate Middleton pentru ziua nunții sale a luat sfârșit.
Elegantă, dar nu extravagantă, cu o trenă de numai 2 metri, mâneci lungi de dantelă și broderie manuală pe satinul alb și ivoire al rochiei, Kate Middleton a amuțit audiența. Prințul William a așteptat-o emoționat la altar și i-a șoptit: "Ești foarte frumoasă!" Un alt detaliu emoționat în legătură cu buchetul miresei: una dintre flori este din specia denumită "Sweet William". Creatoarea rochiei de mireasa este Sarah Burton, cea care a fost mult timp ucenicul "copilului teribil" al modei britanice, Alexander McQueen. Kate Middleton ar fi lucrat îndeaproape cu designerul pentru a concepe rochia. Modelele din dantela aplicată pe rochie descriu cele patru embleme florale ale Regatului Unit: trandafirul, ciulinul, narcisa și trifoiul, iar diadema purtată de Kate este un Cartier datând din 1936, împrumutată chiar de la Regină. Mai mulți comentatori au observat o asemănare cu rochia purtată de actrița americană Grace Kelly în ziua nunții cu Prințul Rainier al III-lea de Monaco.
FOTO: REUTERS