EDITORIALUL EVZ: Pastorale şi netul ortodox

EDITORIALUL EVZ: Pastorale şi netul ortodox

Pastorala este o scrisoare publică, aceasta cuprinzând îndemnuri şi urări, prin care un arhiereu se adresează preoţilor şi credincioşilor cu ocazia sărbătorilor religioase mari sau a altor evenimente importante.

An de an, episcopii, ca urmaşi ai Apostolilor, scriu credincioşilor astfel de scrisori/pastorale, de obicei de două ori pe an: de Crăciun şi de Paşte. Iar acestea sunt citite de preoţi în Biserică. în faţa credincioşilor, a comunităţii locale.

Conform dogmelor ortodoxe, în propria sa eparhie, episcopul este atotputernic, reprezentându-l pe Hristos: el este păstorul credincioşilor, e pomenit la slujbe, hirotoneşte preoţi. În întreaga ţară se citesc mai multe pastorale, exact câte episcopii există. E drept că mesajul Patriarhului României este unul important, covârşitor, dar el este citit doar în eparhia sa. Iar Patriarhul este doar episcopul Bucureştiului. În rest, în ţară, fiecare preot citeşte pastorala episcopului său.

Din acest motiv, an de an încerc să parcurg toate pastoralele. Bucureştiul nu-i buricul pământului, deşi ora exactă se dă aici. Mă interesează ce au de spus episcopii noştri, urmăresc erudiţia, tactul sau naivitatea unor sinodali! Să-mi fie iertată îndrăzneala! În timp ce unele pastorale sunt capodopere, mărgăritare lingvistice, altele nu se pot înălţa mai mult de nivelul unor cimilituri folclorice. Au o logică de genul unui Petrache Lupu de la Maglavit, care a citit Evanghelia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anul acesta nu mai fac jaloane printre pastorale. Mi-am dat seama că este inutil, iar, la urma-urmei, poate nu-s eu cel mai îndrituit să cert sau să fac cronica unor pastorale. Deşi am dreptul, pentru că sunt un creştin în cetate.

De ce spun inutil? Pentru că, în mod logic, Patriarhul, ÎPS Laurenţiu, ÎPS Irineu, ierarhi citiţi, cu studii serioase, vor scrie impecabil. Cu mesaj actual, cu zvâcnetul omului îndrăgostit de carte, obişnuit cu peniţa. ÎPS Calinic va mai elabora o bijuterie, pagini de literatură, ÎPS Casian te va zdrobi cu forţa mărturisirii evanghelice, iar ÎPS Teodosie, cu o pioşenie exuberantă!

PS Sebastian - polemic, în sensul bun al cuvantului, PS Galaction - părinteşte, ca un avă contemporan, iar PS Lucian, concis, lucid, dar explicit, ca orice bănăţean care se respectă. PS Corneliu, concentrat şi "nemţeşte", PS Ioachim, strălucitor, tobă de carte, PS Ambrozie, cult, dar îndrăgostit de fraze-lungi, întortocheate.

PS Petroniu va fi precis şi chirurgical, PS Visarion, serios ca un ardelean exilat, PS Nicodim, cu mărturia unui "ostaş întru Hristos", PS Gurie, prin exemple pilduitoare, iar ÎPS Justinian, sfătos şi exigent ca un bunic. Un părinte îmbunătăţit! ÎPS Teofan, în creştere, PS Sofronie doctoral… Pe unii nu-i menţionez din neştiinţă, pe alţii, din jenă!

I-am citit ani de zile şi i-am învăţat! Altceva mă doare. În căutările patoralelor am descoperit că există episcopii care în anul 2011 n-au nici măcar o pagină de net! Arhiepiscopia Târgoviştei, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, Episcopia Covasnei şi Harghitei, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, Episcopia Dacia Felix, Episcopia din Ungaria pur şi simplu nu există! Lipesc cu desăvârşire! Sunt simple pete albe pe harta comunicării religioase. Cu precizarea că prea-bunul episcop Galaction mi-a trimis personal pastorala, conştient de dificultăţile zonei. Nu înţeleg cum un om umblat precum ÎPS Nifon nu înţelege necesitatea comunicării în epoca actuală!

Ce sunt, la urma urmei, epistolele Sf. Apostol Pavel dacă nu scrisori? Nu credeţi că folosea netul dacă-l avea la îndemână? Au fost unii circumspecţi când Patriarhul Daniel a lansat trustul Basilica: ziar, radio, cotidian. Dar asta nu-i destul dacă în teritoriu fluieră vântul!

Alte episcopii au pagini de net superbe. Precum cele din diaspora, inclusiv Australia şi Noua Zeelandă, cea a Caransebeşului, a Romanului (ţineţi cont că aici a fost un vid absolute, dacă mi se permite expresia!). Maramureşul, Giurgiu şi Deva merg iarăşi foarte bine în lumea virtuală! Tomisul, Slobozia, Aradul, Sălajul, Oradea, Oltenia şi Severinul (deşi ultimele patru site-uri sunt admirabile) n-au găsit de cuviinţă să posteze în termen util pastorarele propriilor ierarhi!

E însă timp să se îndrepte toate! Să ne bucurăm de Paşte, să spunem din suflet: Hristos a Înviat! Şi să mărturisim tare, cu credinţă: Adevărat a Înviat!