Cum ar putea evolua leul şi inflaţia în perioada următoare
- Teodora Cimpoi
- 22 aprilie 2011, 16:03
Leul va continua să se întărească în raport cu moneda euro până la mijlocul acestui an, până spre 4 lei/euro în luna iunie. Odată cu scăderea inflaţiei, dar şi cu presiunile asupra BNR ce vor veni din partea exportatorilor, leul s-ar putea deprecia în a doua parte a anului, se arată într-o analiză a ING Bank.
Astfel, aceștia estimează pentru luna mai un curs de circa 4,05 lei/euro, în timp ce în luna iunie cursul se va situa la 4,00-4,05 lei/euro.
"Pentru a vedea un impact al cursului de schimb în rata inflaţiei, BNR trebuie să obţină o medie euro/leu mai mică de la o lună la alta. Dat fiind că în aprilie media ar putea fi undeva la 4,11 lei/euro, atunci media pentru luna mai ar trebui să fie mai mică, iar cea pentru iunie ar putea fi sub 4,05 lei/euro (vârful în inflaţie este estimat să fie atins în iunie, de 8,6%)", arată analiştii ING. Comparativ, BNR prognozează o rată a inflației de 6,8% pentru luna iunie.
Potrivit ING, slăbirea leului în faţa monedei euro în a doua jumătate a anului este un scenariu probabil odată ce inflaţia va mai scădea (la puţin peste 6% în iulie).
"Oricum, scăderea exporturilor va deveni tot mai vizibilă şi presiunile asupra BNR de a ajuta exportatorii vor creşte (chiar dacă la modificări atât de mici de curs, impactul asupra exporturilor este limitat)", se mai arată în analiză. Alimentele s-au scumpit cu 10% într-un an În luna martie, România a avut cea mai ridicată inflaţie anuală din Uniunea Europeană, de 8,01%, astfel că reprezentanții FMI pentru România au declarat că inflația este un mare pericol, cerând BNR să ia măsuri. Cifra a depășit estimările ING, care anticipa 7,8%. Depășirea a fost cauzată de prețul alimentelor, unde creșterea lunară, în martie față de februarie, a fost de 1,2%, față de prognoza ING de 0,7%. "Creșterea anuală a prețului alimentelor este acum de 9,9%, o rată foarte ridicată, și ceea ce ne îngrijorează este că majorările de prețuri se răspândesc la toate alimentele", notează analiștii ING. Banca Naţională prognoza pentru acest an o rată a inflației de 3,6%, însă recent Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a declarat că Banca Centrală va revizui în urcare prognoza pentru finele acestui an. Potrivit acestuia, noua estimare nu va depăşi 5%.