Zece cercetători de la Staţiunea legumicolă Buzău au declanşat război "piraţilor" din domeniul legumiculturii şi lucrează ca roşia românească, gustoasă şi mare, să revină pe val. Costel Vînătoru, unul dintre inginerii horticultori de la staţie, a dus lupte de lămurire cu rudele şi cu cunoştinţele care obişnuiau să cumpere din piaţă legume sau fructe crescute şi coapte la foc automat.

Mai că nu-şi pot explica cum, de aproape un an, abia mai pot face solicitărilor de produse şi de consultanţă în legumicultură. De când curentul produselor ecologice a provocat un tremur în conştiinţa românilor şi de când au demonstrat că o roşie turcească poate rezista şi şase luni în debara, cercetătorii Staţiunii legumicole Buzău s-au pus serios pe treabă. De la începutul primăverii, au vândut 500.000 de răsaduri. Anul trecut, pe vremea asta, abia au putut vinde 100.000 cultivatorilor de tradiţie din judeţ.

Reclama, spun ei, şi-au făcut-o prin calitatea soiurilor create în zeci de ani de cercetare. Sute de cultivatori români s-au înghesuit la poarta instituţiei cu dubele să-şi cumpere răsaduri adevărate. Pentru cei din nordul ţării, inginerii de la Buzău le-au oferit anul ăsta o soluţie: să trimită paleţii cu plante prin curierat rapid.

Roşiile care rezistă un an

Costel Vînătoru, unul dintre inginerii horticultori de la staţie, a dus lupte de lămurire cu rudele şi cu cunoştinţele care obişnuiau să cumpere din piaţă legume sau fructe crescute şi coapte la foc automat. La un moment dat, le-a demonstrat că tomatele din piaţă pot ţine loc chiar şi de conserve. "A rezistat şase luni pe birou. Vă daţi seama dacă o ţineam în frigider! Poate ar fi fost întreagă şi după un an".

Experimentul i-a lăsat cu gura căscată pe cunoscuţi şi au început să evite să cumpere "tunatele" din pieţe. Ba unii, spune Vînătoru, au început să-şi facă, pe un petic de pământ, o grădină de legume. Alţii dau fuga până la chioşcul staţiei de cercetare să cumpere legume proaspete. "Asta se întâmplă de la începutul lunii iunie. Doar punctul ăsta de desfacere ne-a mai rămas, dar care are o vânzare foarte bună, în jur de 200.000 de lei pe an", spune Vînătoru.

Reclama din care nu iese nimic

Soiurile de hibrizi la care a lucrat până acum au fost un real succes. Nici nu-ţi poţi imagina cum un om poate vorbi aşa despre nişte banale roşii. Previzibil, Vînătoru spune că, pe lângă multă muncă, e vorba de pasiune. Pentru roşia românească Siriana, vedeta staţiei, a lucrat timp de 20 de ani. Soiul, care a fost omologat în 2006, este preferatul cultivatorilor din toată ţara, care se bat pe seminţele şi răsadurile de la Buzău.

"Când e să iei o ţeapă, o iei. Când te lăcomeşti şi reclama dintr-o revistă de specialitate îţi fură ochii şi-ţi promite 15 kilograme de fructe pe plantă, e posibil să nu-ţi iasă nimic. Un domn m-a sunat sămi spună că a cumpărat seminţe de mii de lei şi până acum nu i-a ieşit nimic. A comandat de la noi 20.000 de fire de răsaduri".

Vînătoru nu le promite mai mult de 7 kg pe un fir, dar le stă la dispoziţie oricând cu sfaturi despre îngrijire sau despre tratamente. Asta a fost unul dintre motivele pentru care cultivatorii români au renunţat la seminţele din import, de regulă din Bulgaria sau Olanda, pentru cele româneşti, îmbunătăţite în laboratoarele din Buzău.

LEGUME CU CERTIFICAT

"Facem 190 de tone la hectar. Canadienii fac 970"

Pe lângă sutele de mii de răsaduri pe care le-a dat, staţiunea a scos la vânzare şi vreo şapte tone de seminţe de legume, toate ameliorate şi puse la punct după ani întregi de cercetare.

Dacă în supermarketuri sau în magazinele de specialitate un plic cu 1.000 de seminţe de tomate costă 260 de lei, calitatea fiind una medie, la Buzău plicul de 1.700 de seminţe costă 100 de lei. Diferenţa mare de preţ şi de calitate au făcut ca în doar o lună să vândă tot stocul, fără ca măcar toate comenzile să fie onorate.

"E îmbucurător pentru noi, ca producători, dar mai ales cercetători, că românii se îndreaptă către producţia legumelor româneşti. E adevărat, ca samsar sau ca simplu distribuitor faci bani mult mai uşor doar cu plasarea produselor în pieţe, însă consumatorii încep să discearnă, experimentând sau doar aflând de la televizor că e mai bine să dai un leu în plus pentru un kilogram de roşii româneşti gustoase decât pe nişte legume ude şi reci", spune Vînătoru.

Inginerul recunoaşte orice tomată dintr-o privire. Află doar pe pipăite dacă a fost iradiată pentru a se coace mai repede sau dacă a ajuns la maturitate datorită îndelungatelor tratamente picurate la rădăcină. Şi culoarea trebuie să aibă pentru el notă de trecere.

Un roşu şters la o tomată nu înseamnă neapărat că fructul nu este copt, ci mai degrabă că producătorii nu au folosit îngrăşăminte care să intensifice culoarea.

Tehnologiile care intoxică roşiile

Şocul pentru Costel Vînătoru a venit când un fost coleg de doctorat, stabilit de ceva vreme în Canada, i-a povestit cum se cresc roşiile acolo. "Mi-a spus că recolta la hectar este de 970 de tone de tomate. Uluitor! Noile tehnologii permit asta, în timp ce noi producem cam 170 de tone la hectar. El nu cultivă pe sol, ci pe un suport nutritiv, sintetic, în care îngrăşămintele se administrează perfuzabil la rădăcina plantei".

Nimic din toată tehnologia asta nu face însă roşiile mai gustoase. Ba chiar le lasă fără orice substanţă nutritivă, "îmbogăţin du-le", pe de altă parte, cu o mulţime de nitraţi sau nitriţi care atacă organismul. Vînătoru crede însă că nu de tehnologie duce lipsă agricultura românească, ci mai degrabă de motivaţia cultivatorului şi de disponibilitatea de a folosi toate terenurile fertile.

Soluri cu puţine chimicale

La Buzău, inginerului nu-i ies toate naturale 100%, dar are grijă ca solul pe care se sădesc legumele să nu fie tratat din belşug cu chimicale, iar tratamentele administrate plantei să nu conţină metale, care să oprească substanţele nutritive să se dezvolte. În solariile bazei de cercetare are un hectar de răsaduri. La sfârşitul lunii aprilie, utlima tură de plante iese pe poartă şi se face loc celor de vară.

CONCURENŢĂ

Olandezii vând seminţe cu nume româneşti

Inginerul Vînătoru povesteşte că mai multe firme din Olanda fac bani pe spinarea cercetătorilor de la Buzău. Spune că, de mai mulţi ani, a văzut cum, primăvara, apar în supermarketuri sau în pieţe plicuri cu seminţe de legume cu numele soiurilor create de ei, deşi conţinutul este de departe românesc. "Ca legumicultor, te atrage numele Siriana, ştiind că e roşia care se produce de mulţi ani la Buzău, aia mare şi gustoasă. Dacă citeşti însă pe spatele plicului, vezi că de fapt seminţele au fost importate din Olanda, ambalate în România sau nu, că nu e o regulă. Sădeşti, uzi, tratezi şi apoi aştepţi. Şi-aştepţi degeaba pentru că, de multe ori, seminţele sunt proaste şi nu iese nimic".

Nu numai roşiile au fost "contrafăcute" de olandezi. Şi-au însuşit din colecţia de soiuri a românilor varza de Buzău, renumită pentru foile bune la sarmale, spanacul românesc, cu frunze lungi, ardeiul gras-gras, mazărea, castraveţii amari, ba chiar unele condimente care au fost "lucrate" la Buzău, cum ar fi busuiocul românesc aromat.

"Varza de Buzău este un soi pe care olandezii încercau de mult timp să-l scoată de pe piaţă. Văzând că nu reuşesc, au început să vândă seminţele lor cu numele nostru şi uite că şi-au văzut bine de interes: să-şi vândă marfa". Şi cu răsadurile cumpărate din pieţe cultivatorii mai dau greş. Fără certificat de calitate, de multe ori ajungi să cheltuieşti bani şi timp pentru o buruiană care nu produce nimic. CREAŢII

După ani de cercetări, pe lângă perfecţionarea roşiilor, inginerul Costel Vînătoru a creat prin încrucişări repetate fructe româneşti cu gusturi exotice. Aşa i-a ieşit pepenele cu aromă de vanilie

Costel Vînătoru a avut întotdeauna probleme cu spaţiile în care şi-a desfăşurat cercetarea. Ca să nu-şi încurce colegii, şi-a cumpărat un teren unde îşi testează soiurile pe care le-a creat din încrucăşările repetate dintre mai multe specii. Din experimentele astea i-au ieşit, anul trecut, castraveţii grenadă, cu fructul galben plin de ţepi.

CERCETARE. Inginerul Costel Vînătoru studiază la birou fenomenul roşiilor iradiate FOTO: VLAD STĂNESCU

Roşii denumite după nevastă

Alte specii ciudate pe care le-a creat la Buzău sunt roşiile portocalii, roşiile în două culori - portocaliu cu roşu, dar şi un soi de tomate acoperite cu puf de piersică. "Nu le-am scos niciodată la vânzare, doar le-am arătat cunoscuţilor, pentru că sunt soiuri în testare".

Vînătoru spune însă că pieţele sunt pline de roşii, în schimb nici una nu este românească. "Mergeţi acum în piaţă să vedeţi câte roşii româneşti sunt la vânzare. Vă spun eu: până la începutul lunii iunie, nici o tomată din piaţă nu este românească. N-are cum, nu ies până atunci". Însă ce i-a dat gata pe prietenii lui Costel Vînătoru au fost pepenii cu gust de vanilie. "Orice se poate face. Inclusiv pepenii cu gust de kiwi sau de ananas. Ba chiar anul trecut am făcut şi cu gust de cognac şi, cred eu, sunt buni în tratarea alcoolismului", spune inginerul.

Pe terenurile staţiei de cercetare a sădit toate "creaţiile" încrucişărilor şi aşteaptă acum roadele. În fiecare an vine cu o noutate care îi lasă cu gura căscată pe colegi. A făcut şi dovleacul lung de doi metri, ba chiar castravetele alb, fără clorofilă, care n-are nicio diferenţă de gust faţă de cel normal. "E o muncă titanică de care, la un moment dat, te ataşezi fără să vrei. Dacă lucrezi cincisprezece ani la un soi, inevitabil dezvolţi o relaţie cu planta. De aceea le dăm nume din familia noastră". De exemplu, a făcut tomatele Kristinica, denumite după soţia lui, Cristina. Roşiile Aura, portocalii, au primit nume tot din familie. La fel şi tomatele cireaşă Sorana, care sunt anul acesta testate în solarii.

Celor două soiuri de cicoare, care au frunze ca o salată creaţă, le-a spus Camelia şi Angela. Ardeiului lung i-a spus Cosmin, iar cimbrul aromat este trecut în colecţie Mircea.

Plante biblice pentru producţia de serie

Ultimul proiect al inginerului: să întroducă în cultura de serie soiurile care se sădesc la scară mică, de ţăranii români: linte, bob şi nap. Vînătoru spune că sunt plante biblice, iar producerea lor nu necesită foarte multe îngrăşăminte, pentru că nu sunt nici sensibile, nici pretenţioase şi ar putea crea producţii impresionante la hectar.

Pe lânga asta, sunt foarte sănătoase, iar cererea din import este din ce în ce mai mare. Pe terenurile pe care staţia de cercetare le administrează vrea să aclimatizeze şi alte specii, precum fasolea neagră sau unele condimente care ar putea creşte fără probleme în spaţiile protejate.