"Aproape legal", un serial în care cazuri neconvenţionale sunt mediate de avocata Kate Reed, în fiecare duminică, de la ora 22.00, pe Universal Channel.
"Aproape legal" o are în rolul principal pe actriţa Sarah Shahi, care a apărut şi în alte seriale cunoscute ca "The L Word" sau "Life". Personajul interpretat de actriţă părămseşte firma tatălui său, Reed&Reed (după oartea acestuia), pentru a deveni mediator - persoana care rezolvă conflictele înainte ca acestea să ajungă la tribunal.
Primul sezon al serialului începe la Universal Channel la mai puţin de trei luni după premiera sa în SUA.
Un mediator cu talent
Protagonista are un talent deosebit în rezolvarea conflictelor între oameni. În schimb, când vine vorba de rezolvarea conflictelor din viaţa ei, Kate preferă să se afunde în muncă şi să le ignore. De aici pornesc relaţiile dificile pe care le are cu mama ei vitregă şi cu viitorul ei fost soţ. Kate a părăsit firma după ce mama ei vitregă, care ar putea să îi fie soră, a preluat frâiele. Acum trebuie să colaboreze cu aceasta pentru a păstra compania. Ea este cea care va media un conflict între tatăl şi fiul care conduc compania celui mai important client al Reed&Reed. Kate trebuie să se asigure că cei doi îşi rezolvă problemele şi firma mamei ei vitrege îşi păstrează clientul.
Un nou chip al justiţiei
Sarah Shahi reuşeşte să creeze un personaj plăcut, cu tărie de caracter şi foarte mult umor. Alături de ea mai joacă şi Michael Trucco ("Battlestar Galactica"), Virginia Williams ("How I Met Your Mother") şi Baron Vaughn ("Lege şi Ordine").
Datorită acestei distribuţii, dar şi a viziunii scenariştilor, "Aproape legal" devine un serial cu o abordare inovatoare în care domeniul juridic este prezentat cu mult mai delicat decât în alte producţii, prin această ramură a medierii, Michael Sardo a creat o comedie care reprezintă alternativa pentru toate seriile încărcate de omoruri şi tragedie. <iframe title="YouTube video player" width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/JgApDwW6JNA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>