FMI: Petrolul va deveni tot mai scump

FMI: Petrolul va deveni tot mai scump

Preţul petrolului va rămâne la un nivel ridicat, iar dacă tensiunile de pe piaţă se vor accentua, fie din cauza cererii mai mari, fie a întreruperilor în alimentare, cotaţiile petrolului ar putea ajunge la maxime ca cele din 2007-2008, avertizează analiştii Fondului Monetar Internaţional, într-un raport al instituţiei.

Potrivit specialiștilor FMI, creşterea susţinută a preţurilor petrolului din ultima decadă arată că piaţa globală de ţiţei a intrat într-o perioadă de reducere tot mai mare a resurselor, astfel încât guvernele ar trebui să se asigure cu surse alternative de energie sustenabile.

În contextul creşterii rapide anticipate a cererii în pieţele emergente - în special în China, care în 2010 a devenit cel mai mare consumator global de resurse energetice - şi al reducerii surselor de aprovizionare, o reîntoarcere la "abundenţă" este improbabilă în viitorul apropiat, se mai arată în studiul FMI.

Dat fiind potenţialul de a apărea scăderi abrupte neaşteptate în aprovizionarea cu petrol, decidenţii la nivel politic ar trebui să verifice dacă actualul cadru de reglementări uşurează adaptarea la asemenea evoluţii. Totodată, ca o măsură de precauţie, trebuie să reducă riscurile provenite din lipsa petrolului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cotația, la vârful ultimilor doi ani și jumătate

Preţul petrolului a depăşit în această săptămână 120 de dolari pe baril pentru prima dată în ultimii doi ani şi jumătate, atingând miercuri un maxim de 122,3 dolari pe baril. Cea mai ridicată cotaţie înregistrată vreodată este de 147,5 dolari/baril, atinsă în iulie 2008.

Un sondaj efectuat de Reuters în rândul traderilor de petrol arată ca posibilă majorarea preţului la peste 130 de dolari pe baril până la sfârşitul acestui an. Scumpirea petrolului aprinde semnale de alarmă cu privire la inflaţie şi la revenirea economiei globale, care ar putea fi afectată puternic de scumpirea energiei.

Preşedintele SUA Barack Obama a anunţat, recent, că vrea să reducă cu o treime importul de petrol, în următorii 10 ani. Principalele patru măsuri care vor reduce dependenţa SUA de aurul negru străin sunt: mărirea producţiei interne de energie, stimularea folosirii gazelor naturale în mijloacele de transport, producţia de autovehicule cu un consum mic de carburanţi şi dezvoltarea tehnologiilor în domeniul biocombustibililor. Și analiștii Erste Group au arătat, în prima parte a lunii martie, că evenimentele politice care au loc în ţările arabe nu se reflectă încă pe deplin în preţul petrolului, care va creşte până la 150 de dolari pe baril, pentru ca în a doua jumătate a anului trendul să se inverseze, estimează analiştii. Aceștia nu au exclus însă nici posibilitatea atingerii un vârf de 200 de dolari pe baril.