Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR: Piaţa imobiliară îşi va reveni în 6 ani
- Teodora Cimpoi
- 6 aprilie 2011, 17:30
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a declarat că statisticile internaţionale arată că valoarea activelor imobiliare îşi revine cam la cinci-şase ani de la ieşirea din criză. "De obicei, piaţa activelor îşi revine după doi ani de criză la valoarea iniţială. Pentru activele imobiliare, se revine în cinci-şase ani", a precizat oficialul băncii centrale.
La rândul său, Andrei Cionca, managing partner la Casa de Insolvenţă Transilvania, a precizat că marea necunoscută în 2011 este care va fi atitudinea creditorilor, în special a celor bancari, dacă activele îşi vor redobândi valoarea de piaţă: vor merge în continuare pe restructurarea datoriilor, ca până acum, pentru că a scăzut valoarea de piaţă a activelor, sau vor trece la executarea garanțiilor, pentru recuperarea creanțelor.
Simona Neagu, partener la casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNKDP), susţine că, dacă băncile nu ar fi avut un comportament prudent în ceea ce privește executarea garanțiilor, piaţa imobiliară ar fi scăzut nu cu 30%, ci cu 70-80%. Potrivit lui Bogdan Olteanu, însă, evaluările bancherilor arată că împrumuturile neperformante vor atinge vârful la mijlocul acestui an, astfel că e de aşteptat ca în continuare stocul insolvenţelor să crească. Declarațiile au fost făcute la o conferinţă pe tema insolvenţei, organizată de Ziarul Financiar.
Numărul de cereri de insolvenţă a scăzut în 2011 Potrivit lui Andrei Cionca, în total, astăzi sunt pe rol 34.000 de dosare de insolvenţă, din care peste 20.000 au fost deschise în 2010.
Din acest total, doar pentru circa 4%, adică 904 cazuri, există planuri de reorganizare, pentru restul s-a mers pe soluţia falimentului. Însă procentul dosarelor de reorganizare este dublu faţă de cel înregistrat anul trecut, când era de numai 2%, a precizat reprezentantul Casei de Insolvenţă Transilvania. Potrivit acestuia, numărul de cereri de deschidere a procedurii insolvenței a scăzut cu 20% în primele două luni ale anului față de perioada similară din 2010, ajungând la peste 4.000.
Cionca a mai spus că, din toate aceste cazuri de societăţi cu probleme, foarte puţini manageri au fost traşi la răspundere pentru rezultatele proaste ale companiilor.
Pe de altă parte, Simona Neagu, partener la NNKDP, a spus că nu trebuie să fim îngrijoraţi când o companie intră în insolvenţă. "Insolvenţa este mecanismul de luptă a economiei împotriva bolii. Nu înseamnă neapărat că determină decesul", a precizat Simona Neagu.
La rândul său, Codruţ Pascu, managing partner Roland Berger Strategy Consultants, a declarat că, potrivit unor studii, 97% din companiile din România s-au restructurat, ceea ce arată că economia românească a fost mai lovită de criză comparativ cu alte state.