Maidanezii, mai uşor de ucis

Maidanezii, mai uşor de ucis

Deputaţii din Comisia de Administraţie au menţinut eutanasierea câinilor fără stăpân.

Comisia de Administraţie publică din Camera Deputaţilor a decis ieri - de Ziua Internaţională a Animalelor Fără Stăpân - menţinerea prevederilor referitoare la eutanasierea maidanezilor, care va putea fi hotărâtă de către consiliile locale, în funcţie de buget şi dacă aceasta este şi dorinţa rezidenţilor. Asta după ce animalele vor fi reţinute în adăpost timp de 30 de zile.

Amendamentele vor ajunge în plenul Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională. În timp ce deputaţii au votat modificările legii, cei din coaliţia de guvernare declarându- se pentru, iar reprezentanţii PSD şi PNL votând contra, iubitorii de animale au protestat în Parcul Izvor din faţa parlamentului.

Legea mai prevede ca maidanezii să poată fi adoptaţi în perioada de o lună în care vor fi ţinuţi în adăpost. Asta, după ce au fost sterilizaţi. În plus, consiliile locale pot alege varianta eliberării câinilor după sterilizare, dacă aceştia nu sunt bolnavi sau agresivi. Ce va decide Camera Deputaţilor

Legea amendată are şanse mari să treacă de plenul Camerei Deputaţilor, unde puterea deţine majoritatea. Mai ales că proiectul aparţine şi este susţinut de PDL. Mai mult, vineri, deputatul PDL Cezar Preda declara că va fi un susţinător, afirmând că "cetăţenii României trebuie protejaţi şi situaţia a ajuns într-o chestiune de vârf". Asta în condiţiile în care, numai în Bucureşti, numărul câinilor fără stăpân este de câteva zeci de mii.

Liderii opoziţiei nu susţin eutanasierea câinilor fără stăpân şi declară că vor vota împotriva acestei legi în plenul Camerei Deputaţilor. "PNL a fost şi este împotriva acestei măsuri şi ne vom menţine poziţia", a declarat deputatul Mihai Voicu, purtătorul de cuvânt al liberalilor.

Nici social-democraţii nu vor vota în plen proiectul. "Am votat împotrivă în comisie, la fel vom face şi în plen. Noi am susţinut posibilitatea sterilizării câinilor fără stăpân", a declarat deputatul Radu Moldovan, purtătorul de cuvânt al PSD. (A contribuit Marinela Raţă) Va vota puterea pentru eutanasierea maidanezilor?

Participă la dezbaterea evz.ro cu deputatul PDL, Ştefan Pirpiliu, care va explica de ce este nevoie de o nouă lege a maidanezilor şi care va fi rezultatul votului din plen.

Ne puteți urmări și pe Google News