Factura la electricitate va creşte cu 2 lei, la 1 aprilie
- Teodora Cimpoi
- 30 martie 2011, 18:52
Factura la electricitatea consumată de populaţie va creşte, de la 1 aprilie, în medie cu circa 2 lei, ca urmare a introducerii de către stat a unor subvenţii pentru producătorii de energie, a declarat pentru EVZ preşedintele ANRE, Dan Iulius Plaveti.
"De la 1 aprilie intră în vigoare schema bonus pentru cogenerarea (producţia simultană de energie electrică şi termică – n.r.) de înaltă eficienţă. O factură medie lunară, pentru un consum casnic de circa 100 kWh, va creşte cu circa 1,85 lei, fără TVA, sumă care va apărea ca o poziţie separată în factură", a explicat Plaveti.
Potrivit acestuia, valoarea bonusului pentru cogenerarea de înaltă eficienţă (cu randament de circa 70%) a fost stabilit la 18,5 lei, fără TVA, pe fiecare MWh produs în acest fel şi livrat în reţea. Dezvoltarea acestui tip de tehnologie va duce însă la scăderea cantităţii de combustibil consumate, la diminuarea noxelor şi, în timp, la posibilitatea de a controla facturile la energie, a mai spus preşedintele ANRE.
"Trebuie să atragem investiţii noi în cogenerare de înaltă eficienţă, altfel o să mergem în continuare cu randamente slabe. În viitor, vom putea menţine preţurile la căldură şi electricitate", a declarat Plaveti.
În ceea ce priveşte preţul gazelor naturale, şeful ANRE a declarat că nu vor avea loc scumpiri la 1 aprilie, fără a da alte detalii.