Peste 34.000 de cereri de insolvenţă erau pe rol la sfârşitul anului trecut. Totuşi, debutul acestui an aduce o uşoară revenire, spun specialiştii.
Numărul firmelor în insolvenţă va scădea în acest an, estimează specialiştii. Însă nu trebuie să ne aşteptăm la o revenire bruscă în aceste condiţii economice, spune Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), citat de revista "Capital". Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul firmelor pentru care s-au deschis procedurile de insolvenţă în primele două luni, numărul insolvenţelor, a fost de 3.600, în scădere cu circa 3% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
"Acum, instanţele se pronunţă ceva mai repede în dosarele de insolvenţă, în termen de circa 6 luni, având şi cazuri rezolvate în 3-4 luni, deşi până nu demult aveam termene şi de peste un an. În plus, au ajuns să se discute şi 20 de dosare pe şedinţă, faţă de numai 10 anul trecut“, a declarat Arin Stănescu.
Doar 4% din dosare ajung la reorganizare
Potrivit acestuia, circa jumătate din insolvenţele deschise în ianuarie-februarie sunt pentru cereri depuse de creditori în finalul anului trecut, iar cealaltă jumătate reprezintă insolvenţe cerute de debitori. La sfârşitul lui 2010, erau pe rol peste 34.000 de dosare de insolvenţă, pentru care masa credală se ridica la 51,3 miliarde lei.
Potrivit lui Arin Stănescu, doar vreo 24.000 erau dosare de insolvenţă care contează, dintre care doar 4% ajung, de regulă, în reorganizare, restul finalizându- se cu faliment. "Dacă înainte de criză cererile de insolvenţă erau depuse în cea mai mare parte de către creditori, în proporţie de aproape două treimi, în prezent cererile debitorilor au ajuns să fie la paritate cu ale creditorilor“, explică Stănescu.
"Cred că numărul insolvenţelor va scădea uşor în 2011. Nu vom asista la o revenire bruscă, întrucât motorul consumului e gripat.", ARIN STĂNESCU, preşedinte UNPIR