"Ca să poţi să faci teatru independent în România îţi trebuie nebunie şi pasiune", spune Chris Simion, regizoarea piesei "Ce ne spunem când nu ne vorbim".

După ce Lăptăria lui Enache şi-a tras obloanele pentru o vreme, deoarece Teatrul Naţional din Bucureşti a intrat în renovare, piesa "Ce ne spunem când nu ne vorbim" s-a mutat pe Lipscani. Săptămâna aceasta piesa de teatru se va juca, miercuri, de la ora 22.00, în clubul Tralala din Bucureşti. Biletele pot fi cumpărate de la barul clubului Tralala sau accesând pagina de internet www.daya.ro şi costă 25 lei.

Teatrul de club este un concept destul de nou în România, însă a prins foarte bine la publicul tânăr, care a început să dea clădirile mari şi impunătoare pe cluburi, unde atmosfera este mult mai relaxată, iar piesele sunt cu mult mai alerte şi mai interactive.

"Spectacolul jucat în spaţii alternative sau în cluburi a început să câştige pe zi ce trece mai mult teren, dar pentru a reuşi trebuie să nu faci niciodată rabat de la calitatea spectacolului, indiferent de locul unde se joacă", spune regizoarea Chris Simion.

Între "draft" şi "trash"

Romanul "Ce ne spunem când nu ne vorbim" are două volume, primul este publicat de Editura Trei, a apărut în urmă cu două săptămâni, iar primul tiraj de 2.000 de exemplare a fost deja epuizat.

"Cartea are în centru un personaj feminin, o fată căreia i se pune un diagnostic fatal. Drept urmare, îşi abandonează iubitul, părinţii şi prietenii, însă după doi ani îşi reface analizele şi află că este perfect sănătoasă. În momentul în care vrea să revină în povestea din care fugise, descoperă că nimic nu mai este ca înainte. Romanul este structurat ca o corespondeţă pe e-mail între două personaje: "Ceea ce îşi spun direct, ceea ce scriu şi nu trimit şi rămâne în «draft», ceea ce scriu şi şterg şi ajunge în «trash»"", declară Chris Simion.

Volumul doi , doar pe scenă

Cel de-al doilea volum se constituie într-un spectacol de teatru şi nu va fi publicat niciodată ca text.

"Cine vrea să «citească» volumul doi trebuie să vină să vadă piesa de teatru. Cele două volume sunt independente, în sensul că dacă nu a citit cineva cartea poate să vină să vadă piesa, care este o comedie despre nesfârşitul conflict dintre raţiune şi inimă. De foarte puţine ori coincide ceea ce spunem cu ceea ce gândim. Singurul element comun este tema, atât romanul, cât şi piesa abordează acelaşi subiect: infidelitatea în cuplul conjugal. «Ce ne spunem când nu ne vorbim» este structurată în şase tablouri care prezintă publicului spectator şase modalităţi diferite de a înşela", a povestit Chris Simion. Distribuţia este aceeaşi ca şi la "Dragostea durează 3 ani", piesă regizată de Chris Simion (Cristi Iacob, Ilinca Goia, Vitalie Bichir, Gabriela Iacob). "Spectacolele mele din Lăptăria lui Enache se jucau cu sala arhiplină. Nu am făcut niciodată compromisuri, mi-am ales distribuţia mereu în funcţie de roluri, textele le aleg doar dacă mă ard, dacă sunt compatibile cu mine şi abordează subiecte contemporane, importante pentru omul de azi", se destăinuie regizoarea.

Chris Simion a înfiinţat, în anul 2000, Compania de Teatru D’AYA, împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner, care a devenit ulterior şi preşedintele onorific al companiei. D’AYA este un teatru profesionist, independent, care colaborează atât cu actori tineri, cât şi cu nume mari ale scenei româneşti.

În 2006 a iniţiat proiectul Teatrul Undercloud din Lăptăria lui Enache, proiect la care lucrează şi în prezent. "Teatrul independent câ ştigă teren, deşi în România, ca să poţi să faci teatru independent îţi trebuie multă nebunie şi pasiune, deoarece trebuie să renunţi la foarte multe în momentul când te implici într-un astfel de proiect, nu mai ai familie, nu mai ai prieteni, practic, îţi dedici tot timpul teatrului. Banii provin de cele mai multe ori doar din bilete şi uneori sponsorizări", a concluzionat regizoarea.

O regizoare scriitor

Cărţile pe care Simion le-a scos pe piaţă sunt: "Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani" (1994), "Dogmatica fericirii" (1995), "Disperarea de a fi" (1996), "De ce nu suntem ceea ce putem fi?" (1997), "Spovedania unui condamnat" (1998/2000), "În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine"(2002). De asemenea, Chris Simion a regizat numeroase spectacole, printre care şi: "Copilul divin", după Pascal Bruckner, "Scaunele", după Eugene Ionesco, "Dragostea durează 3 ani", după Frederic Beigbeder, "Hell", după Lolita Pille, "Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?", după Horace Mccoy, "Oscar şi Tanti Roz", după Eric Emmanuell Schmitt, la Teatrul Bulandra.

"«Ce ne spunem când nu ne vorbim» este structurată în şase tablouri ce prezintă publicului şase modalităţi diferite de a înşela.", CHRIS SIMION, regizor