Excursiile cu avionul în Grecia, cu zeci de euro mai ieftine

Excursiile cu avionul în Grecia, cu zeci de euro mai ieftine

Turiştii români care se pregătesc să meargă în concediu pe insulele elene vor plăti cu până la 50 de euro mai puţin pe sejur, în 2011, datorită suspendării taxelor pe aeroporturile greceşti.

Preţurile la pachetele charter vor scădea, iar numărul cererilor pentru excursii în Grecia va creşte, estimează agenţiile de turism din România. Acesta este efectul anunţului guvernului de la Atena cu privire la suspendarea taxelor de aeroport pentru o perioada de nouă luni, în intervalul 1 aprilie-31 decembrie 2011.

Măsura va fi aplicată în cazul fiecărui aeroport elen, cu excepţia celui din Atena, prin eliminarea tuturor taxelor pentru aterizare, decolare şi staţionare pentru toate tipurile de avioane.

Cât vor economisi turiştii români la pachetele charter

Ne puteți urmări și pe Google News

"Din estimările noastre, ne aşteptăm la o scădere medie de 20-30 de euro pentru fiecare pachet turistic care include transport cu avionul către destinaţii din Grecia", ne-a spus Ciprian Enea, consultant pe turism al agenţiei Best Tourism.

El adaugă că scăderile pot merge chiar şi până la 50 de euro, în funcţie de aeroportul de destinaţie. În procente, economiile făcute de turiştii români ar urma să fie cuprinse, în medie, între 4 şi 20% din preţul pachetului.

Totuşi, precizează consultantul, suspendarea taxelor de aeroport în cazul Greciei nu înseamnă că agenţiile din România vor renunţa cu totul la perceperea unor taxe specifice, "care vor continua să rămână în vigoare".

Cât despre impactul suspendării acestei taxe în numărul de comenzi pentru pachete turistice cu destinaţia Grecia, Ciprian Enea spune că "încă dinaintea anunţării acestei măsuri, agenţiile româneşti prognozau o creştere cu 15-20% a volumului de cereri pentru această ţară comparativ cu 2010, prin urmare suspendarea taxelor de aeroport va adăuga câteva procente la estimările iniţiale".

Care sunt cele mai căutate destinaţii greceşti

Insulele continuă să fie cele mai căutate de turiştii români, Creta şi Rhodos fiind printre preferatele acestora. De asemenea, în ultimii ani, au devenit tot mai populare şi insulele Corfu, Zakynthos şi Kos. Pachetele turistice promovate de agenţiile româneşti pentru aceste destinaţii au preţuri care pornesc de la aproximativ 180 de euro, dar care ajung să depăşească şi 1.000 de euro, în funcţie de perioadă, durată şi tipul de cazare ales.

Bugetele medii alocate de români pentru achiziţionarea pachetelor turistice care includ transport cu avionul şi cazare în Grecia sunt de aproximativ 450-650 de euro de persoană, potrivit reprezentanţilor agenţiei Perfect Tour, iar perioadele preferate de aceştia sunt lunile mai, august şi septembrie.

Măsura anunţată de guvernul elen a apărut ca urmare a îngrijorărilor cu privire la reducerea numărului de turişti străini în acest an, pe fondul situaţiei economico- sociale dificile din Grecia. De altfel, anul trecut, Grecia a raportat cel mai mic număr de turişti străini înregistraţi în ultimii cinci ani. "Ne aşteptăm la o scădere medie de 20-30 de euro pentru fiecare pachet turistic" CIPRIAN ENEA, consultatnt Best Tourism

PREŢURI

Cu cât se vor ieftini excursiile* în Grecia pentru luna mai

*Pachetul conţine transportul cu avionul şi 6 nopţi de cazare la hoteluri de 3 sau 4 stele

Sursa: Agenţiile de turism