Adrian Severin, clasic românesc: Nu pleacă nici dat afară

Adrian Severin, clasic românesc: Nu pleacă nici dat afară

Deşi socialiştii europeni, dar şi liderul PSD i-au cerut insistent să demisioneze, europarlamentarul vrea să-şi păstreze mandatul. Social-democraţii îi pregătesc excluderea.

Socialiştii europeni i-au pus în vedere să părăsească Parlamentul European. Victor Ponta i-a cerut şi el să renunţe la mandatul de europarlamentar. Şi Ion Iliescu i-a transmis că s-ar impune o demisie.

Adrian Severin nu vrea însă să plece. "Să demisionez ar însemna să accept nişte acuze false", şi-a argumentat Severin hotărârea. Mandatul de europarlamentar l-a făcut milionar în euro.

Excludere în 24 de ore

Victor Ponta i-a acordat lui Severin 24 de ore ca să demisioneze.

"Decizia PSD este foarte clară şi foarte fermă, domnul Adrian Severin trebuie să demisioneze din Parlamentul European şi trebuie să demisioneze din PSD. Dacă nu va considera de cuviinţă să facă acest lucru, bineînţeles că atunci voi declanşa eu procedura pentru excluderea Domniei Sale din PSD. Sunt convins că nu este victima unei conspiraţii, poate fi victima propriei sale erori", a afirmat Victor Ponta. Severin i-a replicat spunând că a avut o discuţie în care au convenit să se suspende din partid până la finalizarea investigaţiei.

Parlamentul European a declanşat ieri o anchetă în scandalul de corupţie în care Adrian Severin a fost implicat alături de alţi doi europarlamentari.

Începând de ieri, Severin este europarlamentar independent. El a părăsit grupul socialist. Şi a pierdut şi funcţia de vice preşedinte al grupului. Şi această demisie a fost forţată. Socialiştii europeni spun că urmau să-l excludă din rândurile lor dacă nu ar fi plecat singur.

Ponta a fost informat de Severin că nu va demisiona. "Am discutat cu el, nu vrea să demisioneze. Ce pot să fac, să-l torturez sau ce să-i fac? Nici grupul socialist, nici PSD nu poate să-i retragă mandatul", a comentat Ponta.

Avere de europarlamentar

Adrian Severin spune că din Parlamentul European îşi poate dovedi mai bine nevinovăţia. Mandatul de europarlamentar îi asigură resurse importante. Conform declaraţiei de avere are aproape un milion de euro doar cash, fără să mai punem la socoteală case, apartamente, bijuterii, tablouri şi maşini. Salariul de europarlamentar este de aproape 7.000 de euro. La asta se adaugă diurna zilnică de 285 de euro. Alţi 5.000 de euro lunar.

Parlamentul European îi plăteşte toate cheltuielile. Asta înseamnă că îi pune la dispoziţie lunar 15.000 euro pentru a-şi plăti câţiva angajaţi, secretariatul, care să-i uşureze munca.

Conform declaraţiei de avere, Severin a decontat la PE diurnă şi transport în anul 2009 de 101.493,66 euro, iar în primele zece luni ale anului 2010 de 76.692,65 euro, precum şi cheltuieli pentru biroul parlamentar în anul 2009 de 50.424 euro şi cheltuieli cu secretariatul în anul 2010 de 228.902,79 euro. El mai are venituri şi ca profesor, editorialist şi director la Institutul Social Democrat. "Să demisionez ar însemna să accept nişte acuze false.“ ADRIAN SEVERIN europarlamentar

SUNDAY TIMES

Cum a început scandalul

Scandalul din Parlamentul European a izbucnit odată cu publicarea de către "Sunday Times" a unei anchete care dezvăluia că trei eurodeputaţi - Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler, şi austriacul Ernst Strasser - erau dispuşi să promoveze contra cost modificări la legislaţia europeană, sumele ajungând chiar până la 100.000 de euro.

Potrivit publicaţiei britanice, Severin a avut mai multe întâlniri cu ziariştii deghizaţi în lobby-işti care i-au cerut să depună un amendament la o directivă UE. Pentru că acesta fusese deja depus de PDL-istul Sebastian Bodu, PSD-istul a cerut 12.000 de euro pentru trei zile în care s-a interesat de amendament.

Adrian Severin este singurul eurodeputat implicat în scandal care nu a demisionat.

Ne puteți urmări și pe Google News