Numele şi pseudonimele au destine adeseori stranii. Iată-l de pildă pe acela de Felix. Aşadar, Feliks Edmundovici Dzerjinski a fost aristocratul polonez care a devenit un bolşevic fanatic.

Lenin l-a numit în fruntea Cekăi în 1918. Această instituţie, cu diversele acronime care aveau să urmeze, a fost modelul pentru serviciile secrete din statele satelizate de URSS, inclusiv Securitatea din România condusă, în prima fază, de agenţii lui Stalin (uneori chiar cetăţeni sovietici). "Felix" a fost numele de cod al unui personaj care a influenţat şi influenţează încă decisiv viaţa politică din România.

De-a lungul anilor, Securitatea a recrutat mii şi mii de cetăţeni ca ofiţeri, colaboratori, delatori. Acţiunile acestei instituţii au generat ceea ce un istoric a numit "cancerul sufletelor". Decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie din 10 martie afirmă fără echivoc faptul că dl Dan Voiculescu, magnatul unui extrem de influent trust de presă şi al altor interese economice (Crescent, Grivco etc.), a fost colaborator al Securităţii.

Dl Voiculescu a făcut mari eforturi de a-şi apăra imaginea publică în raport cu acuzaţiile provenite de la CNSAS. Avocatul său este dl Sergiu Andon, fost şef de secţie la ziarul oficial al PCR, "Scânteia" şi autor, în 1990, al unui revoltător articol-pamflet împotriva Regelui Mihai. Dl Voiculescu are foarte mulţi bani, precum personajul Bejan din filmul "A fost sau n-a fost" regizat de Corneliu Porumboiu. Nu este scopul meu de a ponegri pe cineva. Dimpotrivă, cred că este nevoie de analize echilibrate ale trecutului diver şilor politicieni.

Pentru că dl Voiculescu nu este doar un nabab, dar şi un personaj care ar putea ajunge preşedintele Senatului României. Deci într-un stat în care regimul comunist a fost declarat ilegitim şi criminal. În mai 2006, senatorul Dan Voiculescu a cerut Comisiei Prezidenţiale, printr-o scrisoare trimisă pe numele meu la Palatul Cotroceni cu număr de înregistrare, să ne ocupăm de cazul său şi să probăm inocenţa sa. Evident, nu intra în atribuţiile noastre să ne ocupăm de asemenea cazuri concrete, acesta era rolul CNSAS. I-am răspuns politicos şi i-am mulţumit pentru cuvintele de preţuire la adresa activităţii mele ştiinţifice.

A urmat decizia CNSAS din vara acelui an. Au venit apoi campaniile nesfârşite de insulte şi atacuri pe "Antene" şi în "Jurnalul naţional" împotriva lui Traian Băsescu şi a întregului demers de condamnare a dictaturii comuniste. A venit suspendarea preşedintelui Băsescu urzită în principal de Dan Voiculescu, fostul funcţionar al serviciilor comuniste de comerţ exterior direct integrat, reiese acum fără echivoc, în activităţile Securităţii. Există ceva profund impur în biografia domnului "Felix". Nimic curat nu se poate întemeia pe falsificare, minciună şi măsluire. Securitatea a fost o instituţie criminală din prima şi până în ultima ei zi. Colaborarea cu Securitatea nu a fost un joc cu mărgelele de sticlă. Au pierit oameni nevinovaţi, au fost distruse atâtea destine.

Dan Voiculescu şi-a construit şi a cultivat o curte de analişti (apologeţi), a oferit posturi, a jucat şi joacă un rol crucial în menţinerea în viaţă a unei culturi a corupţiei, insinuării, servilismului, fricii şi defăimării. Lucrurile s-au agravat după iunie 2006, când dl Voiculescu şi-a pierdut serenitatea în momentul în care a fost expus public, prin decizia CNSAS, drept colaborator al Securităţii. S-a răzbunat cum şi cât a putut pe CNSAS, declanşând o continuă campanie de decredibilizare a acestei extrem de necesare instituţii.

Nimeni nu-l poate constrânge pe domnul Voiculescu să-şi toarne cenuşa-n cap. Este însă dreptul nostru să salutăm această decizie istorică a Curţii de Casaţie şi Justiţie şi să îi întrebăm pe campionii USL şi în primul rând pe liderii PNL ce au de spus acum. Cât despre cei care au decis să devină vocile neruşinii pe "Antene" şi în alte zone mogulizate, de la aceştia nu putem aştepta altceva decât lipsa de ruşine. Această decizie ar trebui să provoace un seism moral în PNL şi nu doar acolo. Rămâne de văzut dacă aceşti oameni mai au conştiinţă etică ori au devenit cu desăvârşire imuni la probele adevărului.

Nu cred că a pactiza cu un partid creat, instrumentat şi dirijat neîndoios de un personaj dovedit fost colaborator al Securităţii, un personaj care continuă să nege acest lucru şi să promoveze în imperiul media pe care îl controlează un revizionism agresiv şi penibil în raport cu tirania comunistă este acel gen de compromis inevitabil dictat de condiţii istorice excepţionale. Numai un machiavelism pervers poate justifica recursul la mijloace ignobile doar pentru că prin ele s-ar atinge un scop presupus onorabil. S-a câştigat pe 10 martie o bătălie importantă de către prietenii societăţii deschise. "La guerre continue".

O versiune lărgită a articolului meu poate fi citită în "Revista 22".

Comentariile la acest material sunt suspendate.