INTERVIU. Artistul va interpreta trei roluri în „O lume pe dos”, cea mai nouă piesă a Iarinei Demian

„Atunci când eşti nevoit să inventezi o altă relaţie de cuplu doar ca să fi mulţumit şi să îţi salvezi actuala  relaţie, înseamnă că eşti singur”, spune Tudor Chirilă, care a preluat trei roluri într-un nou spectacol regizat de Iarina Demian, „O lume pe dos”, trei piese care „descriu fără menajamente lumea în care trăim, o lume bolnavă de singurătate, în care oamenii recurg la soluţii limită, fiindcă nu-şi mai găsesc locul”.

„Spectacolul este compus din trei piese într-un act, în America este un gen foarte iubit şi foarte popular. Am ajuns să trăim într-o lume a reţelelor sociale, a Twitter-ului, a Facebook-ului, a unei socializări agresive în care oamenii sunt din ce în ce mai singuri şi mai superficiali”, spune actorul Tudor Chirilă într-un interviu acordat EVZ. ”Preludiu şi Liebestod” de Terrence McNally, ”Problema” de A.R.Gurney Jr. şi ”Naomi în camera de zi” de Cristopher Durang sunt cele trei farse tragi-comice pe care Iariana Demian le-a pus în scenă şi care alcătuiesc ”O lume pe dos”.

Piesele au fost descoperite de Tudor Chirilă împreună cu Iarina Demian într-o carte cu 80 de piese americane într-un act, pe care actorul a cumpărat-o de la Singapore. Primele două reprezentaţii ale piesei de teatru „O lume pe dos” vor avea loc pe 5, respectiv 12 martie, ora 19:00, la ArCuB. Doritorii pot achiziţiona biletele de la Casa de Bilete ArCuB, dar şi prin reţeaua Eventim, la preţuri cuprinse între  31.80 de lei şi 15.90 lei (reducere la Categoria II - numai pentru elevi, studenţi, pensionari pe baza prezentării legitimaţiei sau talonului de pensie).

Deşi teatrul îi solicită o bună parte din timp, Tudor Chirilă nu a renunţat la muzică. Solistul de la „Vama” lucrează la un nou material discografic, iar „Ultimul om” este numele celui mai nou single al trupei care urmează să apară pe piaţă  în  cursul acestei luni. Deşi albumul conţine deja 15 piese, baieţii spun că lansarea va avea loc abia la sfârşitul anului.

EVZ: Singurătatea într-o lume unde totul este pe dos... Tudor Chirilă: Primul spectacol prezintă monologul unui dirijor „charismatic, magnetic si sexual”. În ciuda faptului că a ajuns acolo unde şi-a dorit şi a devenit atât de mare şi de puternic, se simte extrem de singur. Nimic nu îl mai mulţumeşte, nici muzica, nici familia nici copiii. Muzica îl face să creadă că ar putea atinge o stare de permanenţă a trăirilor absolute, dar această speranţă nu face decât să-l însingureze şi mai mult. A doua piesă aduce în scenă viaţa unui cuplu care ajunge să facă cele mai ciudate experienţe doar pentru a-şi stimula relaţia şi viaţa sexuală, deci tot o formă de însingurare, pentru că, atunci când ajungi să fii nevoit să inventezi o altă relaţie de cuplu doar ca să fii mulţumit şi să îşi salvezi actuala  relaţie, înseamnă că eşti singur. Piesa cu numărul trei este despre o bătrână, eu i-aş zice o babă nebună şi excentrică, care primeşte vizita fiului său şi a iubitei acestuia. Este o vizită apocaliptică şi absolut uluitoare pentru simplu fapt că bătrâna este un personaj absolut uluitor, haios, dar şi dement în acelaşi timp, cu stări, cu limbaj vulgar, cu hachiţe. Vizita durează doar 20 de minute, însă într-un timp atât de scurt se întâmplă foarte multe lucruri, pe care nu aş vrea să le dezvălui.

Cât de greu este să jonglezi cu cele trei personaje? Nu aş mai face chestia asta acum, pentru că a fost foarte solicitant, mai ales din punct de vedere psihologic. Greu a fost şi pentru că, dincolo de provocarea de a dori să arăţi că poţi face o performanţă, interpretezi un rol într-o cheie, altul in alta. Ceea ce este şi foarte obositor, pentru că un singur personaj este suficient pentru a te consuma, darămite trei. Trebuie să înţelegi un personaj, să-i cunoşti contextul, viaţa şi mai ales să studiezi. De exemplu, pentru dirijorul din prima piesă a trebuit să studiez foarte mult, am luat înregistrări video şi am studiat mişcările unui anume dirijor pe care l-am văzut la Bucureşti, la Festivalul Enescu. A fost un travaliu foarte mare. Să treci atât de brusc de la un rol la altul e ceva aşa, uşor schizoid, pentru că azi repetam un anume personaj, iar mâine repetam altceva. E bine totuşi că am lucrat în cronologie, în sensul că am terminat cât de cât un personaj şi ne-am apucat de urmatoarea piesă, nu ştiu cum m-aş fi descurcat dacă lucram simultan. Oricum pe ultimul dintre personaje l-am şi neglijat puţin, pentru că e destul de simplu, însă cu siguranţă nu s-ar fi întâmplat asta dacă aş fi avut doar acel rol.

Spectacolul impune limită de vârstă? Limită de vârstă sub 14 ani, pentru că este o piesă cu semnificaţii mai greu de descifrat, limbajul este oarecum violent, iar în ultima piesă limbajul este vulgar.

Cum îţi alegi regizorii? În general nu îţi alegi tu, ca actor, regizorii, ci ei te aleg pe tine. Sau, dacă este o colaborare pe un termen mai lung, aşa cum a fost cu mama, este mult mai uşor. Sigur că poţi merge şi tu, ca actor, să propui un text unui regizor cu care ai vrea să lucrezi, dar, în general, regizorul este cel care vine cu o ofertă. Sunt puţine cazurile în care se întâmplă invers. Dacă aş fi regizor mi-aş alege actorii în funcţie de ceea ce simt că vreau să exprim. Avantajul de  a lucra cu mama a fost că a înţeles perfect şi m-a ajutat în nevoia mea de a face un anumit tip de personaj.

În perioadă de criză oamenii merg în continuare la teatru... se îmbulzesc în faţa intrărilor... Da, oamenii vin, pentru că teatrul este cea mai ieftină formă de artă sau divertisment. Consider că biletele sunt extrem de ieftine, un bilet la teatru nu are sub nicio formă voie să coste mai puţin decât un bilet la film, pentru că la teatru vezi un act de interpretare live, în timp real, pe când într-un film vezi un act de interpretare care a fost deja fixat. Actorul nu mai depune niciun efort pe pelicula. Este din ce in ce mai special să ţi se ofere teatru, într-o lume multimedia. Poţi vedea filmele oriunde, inclusiv acasă, pe DVD, deci teatrul devine o formă de spectacol specială. Încă nu putem să ne dăm seama dacă lumea vine pentru că este cea mai ieftină formă de distracţie sau pentru că teatrul este bun. Un răspuns ar putea fi dat abia în momentul în care biletele de la teatru ar concura ca preţ cu cele de la film, 15 lei un bilet este foarte puţin şi cel mai mult 30 lei. Iar veniturile din teatru sunt foarte mici şi nu ştiu când se vor schimba toate acestea.

Ai spus că îţi plac personajele negative, deoarece acestea sunt ”mult mai ofertante”. Ce rol ţi-ai dori? Iago, prin natura sa negativă, este un personaj extrem de intersant. În anul trei de facultate am avut un examen cu Iago, tot atunci m-am făcut şi remarcat pentru prima dată. De asemenea, cred că am găsit atunci o cheie foarte bună de interpretare la Iago, este personajul pe care eu aş vrea să îl transpun pe lungimea întregului spectacol. Mie îmi plac personajele negative, mi se par mult mai ofertante decât cele pozitive, iar „Othello” este un spectacol cu două personaje negative - pentru că nici Othello nu este un personaj tocmai pozitiv. Cred că o confruntare Othello-Iago ar fi foarte interesantă, însă nu ştiu cum îl văd regizorii pe Iago şi dacă vreunul dintre ei m-ar vedea pe mine interpretând rolul lui. De exemplu, nimeni nu mă vedea pe mine în rolul lui Malvolio şi pentru asta trebuie să îi mulţumesc lui Gelu Colceag care s-a gândit să îmi acorde şansa asta si am făcut un rol cu care am câştigat premiul UNITER.