Ştefan cel Mare, lângă Saddam în manuale

Ştefan cel Mare, lângă Saddam în manuale

Ultimii 20 de ani chinuiţi din "profeţia" lui Silviu Brucan se văd prea puţin în lecţiile de istorie predate în şcoala românească, susţin elevii.

Mineriadele şi Miron Cozma, instalarea democraţiei sau atentatele de la 11 septembrie 2001 şi-au găsit în ultimii ani un mic loc în manualele de istorie şi în lecţiile predate elevilor. Sunt prezentate concis şi uneori doar prin câteva poze, autorii manualelor lăsând în sarcina profesorului să dezvolte subiectul la clasă. În ce măsură descoperă elevii români evenimentele care au marcat ultimele două decenii, fără să le vadă prin sticla distorsionată de subiectivism a televizoarelor, nu se ştie exact.

Părinţii spun că vor ca micuţii lor să afle mai multe despre ce trăiesc sau despre cum a fost viaţa în comunism, dar, de cele mai multe ori, aceştia se informează din mass-media, lucru care, uneori, nu are nicio legătură cu adevărul istoric.

Se spune că înţelegerea trecutului ar putea ajuta la crearea unui viitor mai bun. Elevii susţin însă că şi prezentul îi poate ajuta să descâlcească trecutul, aşa că par mai curioşi să afle amănunte despre personalitatea lui Saddam Hussein decât despre bătălia de la Rovine.

"Dacă aş dori să văd poze, m-aş duce la o enciclopedie"

Cristina este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Cantemir Vodă" din Capitală şi spune că nici nu prea-şi doreşte să ştie mare lucru despre ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani.

"Istoria recentă, de după ’90, nu prea este reflectată în manuale, există doar nişte principii de bază deloc detaliate. Nu ştiu cât de mult m-ar interesa istoria recentă, pentru că singurul lucru pe care mi-l inspiră e ruşine. Mi-e ruşine de cum sunt priviţi românii în lume", arată ea, tranşantă. În general, manualele de istorie nu i se par prea folositoare, aşa că, dacă vrea să afle ceva despre trecut, se duce către "Istoria românilor" a lui Neagu Djuvara.

Colegii ei, pasionaţi de istorie, spun însă că, în cazul în care nu ar avea un profesor cu care să discute şi cu care chiar să intre în polemică, s-ar limita la definiţii seci şi la pozele generoase. "Din cauza pozelor, se taie din text, se taie din informaţie. Dacă aş dori să văd poze cu Alexandru Ioan Cuza, m-aş duce către un catalog, către o enciclopedie. Pe mine m-ar ajuta mai mult o povestire decât informaţii seci legate de acele evenimente", subliniază Bogdan.

"Istoria de după ’90 trebuie citită şi resimţită. Informaţiile sunt prezentate succint, aşa că cel mai bine este să le citeşti din alte cărţi, dacă vrei să afli mai mult", adaugă şi Marian, care participă şi la olimpiade de istorie. Prin urmare, conchide el, ar avea nevoie de mai multă informaţie decât primeşte în acest moment la clasă.

CĂRŢI LIPSITE DE SUBSTANŢĂ

Preşedinţii României şi terorismul internaţional

Presaţi de rigorile întocmirii unui manual cu un anumit număr de pagini şi de pictograme, autorii se găsesc în postura de a îngrămădi mai multă informaţie, lăsând partea de "poveste" în sarcina profesorului.

"Dacă vreau să aflu ceva despre istoria comunismului, prefer să citesc orice altceva decât manualul. Asta pentru că, de multe ori, informaţiile sunt prezentate prost şi sunt romanţate. În plus, nici măcar nu sunt prezentate cronologic", arată Bogdan.

"Prea puţine lecţii legate de istoria recentă"

La rândul ei, profesoara Elena Ioniţă susţine că nici ea nu este mulţumită de manualele după care este nevoită să predea, aşa că face mereu apel la alte cărţi.

"Sunt foarte puţine lecţii legate de istoria recentă, se fac câteva referiri la preşedinţii României de după ’89. În rest, ce facem la clasă. Elevii pun întrebări, comentăm anumite evenimente. Ei mă întreabă ce s-a întâmplat, cum a fost posibil să se întâmple un anumit lucru", spune profesoara Colegiului "Cantemir Vodă". Aceasta mai are şi alte nemulţumiri legate de manuale: cărţile sunt pline de informaţii vagi şi, uneori, lecţiile sunt presărate cu greşeli grave.

Măiestria didactică ia cuvântul

Pe de altă parte, elevii par să fie mai curioşi să afle ce s-a întâmplat în ultimele două secole decât pe vremea lui Decebal.

"Sondajele recente au arătat că, în epoca contemporană, elevii au o preferinţă clară pentru a învăţa despre istoria secolelor al XIX-lea-al XX-lea. Istoria, ca obiect de studiu în şcoală este, de fapt, istoria naţională, cu toate legendele, miturile, dar şi cu stereotipurile şi cu clişeele inerente. Istoria naţională continuă să reprezinte şi astăzi un simbol al suveranităţii", explică Mihai Manea, inspector de istorie în Bucureşti.

Printre evenimentele care apar în manuale se numără Terorismul contemporan, Religie şi modernitate, Rezolvarea conflictelor în lumea contemporană, migraţia în contemporaneitate, Imaginea României în presa internaţională după 1989, mineriadele. Cu toate acestea, stilul de abordare a acestor lecţii pare să nu-i încânte foarte tare pe elevi.

"Istoria foarte recentă constituie un subiect extrem de generos şi foarte interesant pentru elevi, care desigur că sunt foarte interesaţi. Sunt clar interesante temele legate de istoria politică, de viaţa cotidiană, de statutul monarhiei, de extremele în viaţa politică şi altele. Este nevoie însă de punerea în valoare a măiestriei didactice a profesorului de istorie, care poate face astfel ca demersul său didactic să fie unul coerent şi eficient", mai spune Mihai Manea. Iar faptul că elevii sunt deja influenţaţi de informaţiile care le vin pe diverse căi nu uşurează munca unui profesor.

Informaţii neverificate în mass-media şi pe internet

"În epoca contemporană elevii au, de multe ori, experienţa efectelor directe ale unui trecut controversat. Ei vin deja la şcoală cu unele cunoştinţe şi, de multe ori, şi cu puternice sen timente faţă de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Acestea sunt probleme dificile pentru profesori, în gestiunea claselor de elevi. Şi, pentru dascăli este foarte dificil să le evite în întregime. Mass-media şi internetul le oferă deseori elevilor informaţii care nu întotdeauna sunt verificate ştiinţific. Mai apoi, nu trebuie să uităm faptul că circulă - via mass-media, familie, nivelul simţului comun - unele concepţii sau informaţii, în special despre perioada «Nicolae Ceauşescu», care nu sunt în conformitate cu adevărul istoric şi la care tinerii au acces", completează inspectorul de istorie.