Belgienii, pe primul loc la reciclarea sticlei

Belgienii, pe primul loc la reciclarea sticlei

Acum doi ani, 96% din ambalajele de sticlă din Belgia au fost reciclate, potrivit unui raport al Federaţiei Europene a Ambalajelor din Sticle, ce cuprinde 60 de producători, scrie site-ul lesoir.be.

Astfel, cifrele arată că în Uniunea Europeană rata reciclării a ajuns la 67% în 2009, crescând de la 65% în anul precedent. În Belgia, rata este de 96,34%. Belgia conduce în topul reciclatorilor ambalajelor din sticlă, situându-se înaintea Suediei, Austriei şi Danemarcei. Pe ultimul loc se află Grecia, unde nivelul reciclării este de doar 15%. De fapt, Belgia, o ţară care are mai puţin din jumătate din populaţia României, a inventat un sistem de sortare a gunoiului care s-a dovedit nu numai viabil, ci şi profitabil. Deşi este divizată în trei regiuni şi are automat politici locale diferite, pe tema gunoiului, reprezentanţii celor trei zone au căzut de acord că un sistem comun, bine pus la punct, este cel mai eficient pentru rezolvarea problemelor.