Oprescu: „Hala Matache va fi reconstruită pe alt amplasament”

Oprescu: „Hala Matache va fi reconstruită pe alt amplasament”

Hala Matache va fi reconstruită pe un teren apropiat celui actual, a precizat edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu.

Potrivit acestuia, reconstruirea ar urma să se facă după „vechile planuri”. „A fost condiţia Ministerul Culturii pentru a putea demola hala actuală”, a adăugat edilul-şef. De asemenea, primarul general al Capitalei a ţinut să precizeze că se va adresa, la rândul său, tribunalului în cazul organizaţiilor neguvernamentale care întârzie  în justiţie lucările în zona Berzei-Buzeşti. „Am avut întârzieri ale lucrărilor în zonă şi am primit factura pe măsură de la constructor”, a adăugatOprescu. Mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul”, au atacat în instanţa demolarea unor clădiri de pe strada Buzeşti. Acestea au cerut şi prefectului Capitalei atacarea în Contencios administrativ a autorizaţiilor pentru desfiinţarea imobilelor Hotel Marna (aflat la adresa str. Buzeşti nr. 3) şi Casa C-tin Rădulescu (Calea Griviţei/str. Buzeşti nr. 1), precum şi suspendarea lucrărilor de demolare.

Ne puteți urmări și pe Google News