"Trebuie să forţăm, în culise, transferul de autoritate la Cairo. E important ca Mubarak să fie înlăturat cât mai repede"

Preşedintele celui mai influent think tank de politică externă din SUA descrie reţeta ideală pe care ar trebui să o aplice Washingtonul în tratarea turbulenţelor din Egipt: discurs public minim, pentru a nu deranja “prietenii din lumea arabă”, plus un joc intens în culise, menit să-l convingă pe Hosni Mubarak că epoca sa este deja istorie.

Richard Haass, preşedinte al Consiliului pentru Relaţii Externe şi fost director al unității de planificare politică din cadrul Departamentului de Stat american, vorbeşte într-un interviu publicat pe site-ul CRE despre revolta din Egipt şi modalităţile prin care SUA ar trebui să dirijeze derularea evenimentelor din Orientul Mijlociu.

Miza este una capitală, în condiţiile în care răsturnarea lui Hosni Mubarak ar putea scoate Egiptul de pe orbita pro-americană şi pro-israeliană, plasându-l în proximitatea regimurilor islamice radicale din regiune.

Nu mai departe de luni, ministrul de externe iranian vorbea despre un “Orient Mijlociu islamic” şi despre “marele popor revoluţionar din Egipt”, iar preşedintele sirian remarca faptul că ţara sa este ferită de proteste datorită faptului că nu a întreţinut relaţii strânse cu SUA şi Israelul.

Rică Răducanu, injecții mai scumpe decât pensia: Iar acum mă doare și mai rău

Diana, învinsă de Șoșoacă. Culisele unei decizii care a bulversat alegerile prezidențiale

“Timpul este inamicul nostru”, susţine Haass în interviul CRE, remarcând că dezastrul e inevitabil dacă “egiptenii ajung la concluzia că lucrurile stau atât de rău încât orice alternativă e preferabilă regimului Mubarak”.

Iată cele mai importante declaraţii:

• “Orice ar spune SUA în acest moment ar fi insuficient pentru egiptenii din stradă, dar radical pentru prietenii noştri din lumea arabă. Sfatul meu ar fi să limităm declaraţiile publice şi să forţăm, în culise, un transfer de autoritate. Cred că epoca Mubarak s-a sfârşit. El şi-a pierdut legitimitatea şi abilitatea de a conduce, iar faptul că nu renunţă pune o instituţie preţuită în Egipt într-o poziţie imposibilă. Armata are de ales între pasivitate, iar pe măsură ce haosul va creşte îşi va pierde din respect, şi folosirea forţei, ceea ce va induce egiptenilor impresia că e sprijinită menţinerea lui Mubarak în funcţie. Trebuie să se acorde o şansă unei noi autorităţi politice. De aceea, l-aş presa pe Mubarak să renunţe.”
• “Persoana pe care americanii o cunosc cel mai bine (n.r. la vârful puterii de la Cairo) este noul vicepreşedinte numit de Mubarak, Omar Suleiman. A condus ani la rând serviciile de informaţii egiptene şi a promovat interesele ţării sale în susţinerea negocierilor dintre Israel şi palestinieni. Americanii au lucrat îndeaproape cu Suleiman, atât în zona de informaţii, cât şi în arena diplomatică. Dacă ar prelua controlul, protestele s-ar mai tempera, dar nu ar fi suficient. Ceea ce ar trebui să facă Suleiman ar fi să pună bazele unei reforme constituţionale şi să fixeze o dată pentru alegeri. Ipotetic, ar putea avea loc alegeri, mai întâi, sub un un guvern de uniune naţională. Oameni precum Mohamed ElBaradei ar putea fi însărcinaţi cu formarea unui executiv temporar, format în mare parte din tehnocraţi capabili să conducă Egiptul în această perioadă de tranziţie."
• “Ştiu că o mulţime dintre colegii mei, din perioada în care lucram pentru administraţia Bush, nu aveau o relaţie bună cu ElBaradei. Credeau că nu este suficient de dur sau sceptic în problema nucleară iraniană. Consider însă că acele critici au fost, în mare parte, nefondate.”
• “La fel ca în Tunisia, protestele nu au fost iniţiate de islamişti, ci de o clasă de mijloc secularizată formată din tineri. Frăţia Musulmană pare însă să recupereze teren şi să exploateze situaţia din Egipt. Istoria ne învaţă, precum în cazul Iranului după revoluţia din 1979, că astfel de procese necesită timp pentru a se cristaliza. În primă fază, opoziţia este dezorganizată şi condusă de lideri laici, dar asta nu înseamnă că şi în etapele următoare compoziţia se va păstra. E important, preferabil cât mai repede, să-l vedem pe Mubarak înlăturat. Sper ca acest proces să fie unul elegant şi să permită tranziţia politică şi reinstaurarea ordinii."
• "Nu vrem ca Egiptul să ajungă în punctul în care majoritatea egiptenilor vor spune că lucrurile stau atât de rău încât orice alternativă e preferabilă regimului actual. Acesta este pericolul şi ar trebui să ne asigurăm că spaţiul politic egiptean se deschide. Pentru că asta ar însemna că Frăţia Musulmană va fi obligată să intre în competiţie cu alte forţe politice. Caz în care, bazându-mă pe tot ceea ce ştiu despre Egipt, nu va obţine o majoritate a voturilor. Dacă permitem lucrurilor să ajungă în punctul în care vor exista doar două soluţii, un regim ilegitim sau Frăţia, mi-e teamă că oamenii vor alege a doua variantă.”
• “Trimiterea unui emisar special american în Egipt ar fi un act prea indiscret. SUA ar putea manevra situaţia în culise, solicitând schimbarea politică şi convingând alţi lideri arabi să-i spună lui Mubarak că nu e cazul să distrugă toate lucrurile bune pe care le-a făcut pentru Egipt şi că ar fi util să renunţe. Dacă situaţia actuală continuă, armata va fi pusă într-o situaţie absolut imposibilă. Iar armata trebuie să reinstaureze ordinea, dar nu în numele administraţiei actuale.”
• “Diavolul se află în detalii. O mulţime de lucruri depind de finalitatea revoltei egiptene. O tranziţie controlată spre democraţie ar putea avea un impact extrem de benefic în regiune. Schimbarea în Irak a fost impusă de SUA şi s-a produs complet haotic. Schimbarea în Egipt, la fel ca în Tunisia, vine din interior, aşa că e un model mult mai atrăgător dacă se desfăşoară organizat şi cu rezultate bune. Dacă însă totul se sfârşeşte prost, efectele ar putea fi incredibil de negative. În orice caz, relaţiile cu Israelul se vor complica în Orientul Mijlociu. Un regim democratic egiptean va fi, cel mai probabil, mai puţin prietenos cu Israelul. Aceasta e o schimbare semnificativă, pentru că negocierile de pace în regiune au eliminat posibilitatea unui război. Ultimul lucru pe care l-ar dori oricare dintre noi ar fi ca această ipoteză să revină.”