Forţele militare formează, în prezent, un zid de apărare între protestatarii antiguvernamentali şi regimul fostului general Hosni Mubarak.

Zeci de mii de egipteni au sfidat interdicţia impusă de autorităţi şi au ieşit pe străzi ieri, în a şasea zi a protestelor antiguvernamentale soldate cu cel puţin 100 de morţi şi mii de răniţi. Avioane de vânătoare şi elicoptere au survolat Piaţa Tahrir, din centrul oraşului Cairo, şi o coloană de tancuri a fost plasată strategic în apropierea acestei zone ocupate de demonstranţi: o demonstraţie de forţă a puternicei armate egiptene, care a evitat până acum să intervină decisiv pentru evacuarea protestatarilor, potrivit BBC.

În vreme ce situaţia din Egipt ameninţă să degenereze, odată cu înmulţirea actelor de vandalism şi cu evadarea suspectă a mai multor mii de deţinuţi, presiunea de pe umerii preşedintelui Hosni Mubarak a crescut şi mai mult. Secretarul american de stat, Hillary Clinton, a cerut încetarea violenţelor şi a vorbit despre o "tranziţie paşnică" şi despre "alegeri libere".

Din ţară, unul dintre liderii opoziţiei, Mohamed ElBaradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a fost mandatat drept negociator cu regimul Mubarak şi a subliniat că preşedintele trebuie să plece.

Puterea militară

Armata a fost desfăşurată pe străzi vineri, la ordinul lui Mubarak, dar s-a ferit de la acţiuni brutale. Demonstraţia de forţă de ieri a ridicat însă tensiunea din Piaţa Tahrir, iar oamenii i-au acuzat pe militari că încearcă să intimideze protestele. Strategia regimului condus cu o mână de fier de fostul general Mubarak este deocamdată neclară, dar armata şi forţele de securitate vor influenţa în mod decisiv deznodământul revoltei.

Conştient de acest lucru este chiar Mubarak, care i-a numit în funcţiile de vicepreşedinte şi de premier pe şeful serviciilor secrete Omar Suleiman, respectiv pe fostul comandant al forţelor aeriene Ahmed Shafiq, oameni ce consolidează legăturile strânse ale preşedintelui cu structurile de apărare. Este o confirmare a controlului militar asupra ţării, consfinţit încă din 1952, momentul în care Gamal Abdel Nasser - viitorul preşedinte - şi colegii săi ofiţeri au înlăturat monarhia.

Ce urmează?

Nu se ştie deocamdată dacă armata va prelua oficial puterea în Egipt. Se ştie însă că înalţii oficiali militari au strânse legături cu Pentagonul. Şeful statului major, Sami Annan, se afla la începutul săptămânii trecute la Washington.

SUA favorizează în acest moment o "tranziţie paşnică", iar un rol în această tranziţie l-ar putea juca fostul înalt funcţionar al ONU, ElBaradei, reconvertit în mod neaşteptat în revoluţionar şi mandatat de opoziţie, inclusiv de influenta organizaţie Frăţia Musulmană, să negocieze cu Mubarak.

Cel mai negru scenariu rămâne cel în care vidul de putere creat de eventuala înlăturare a lui Mubarak ar face loc islamiştilor fundamentalişti. Israelul îşi ţine respiraţia.

EFECTE

Egiptul fără Mubarak schimbă geopolitica Orientului Mijlociu

• Paul Ciocoiu 

Spre deosebire de "Revoluţia de iasomie" din Tunisia, punctul de pornire a valului de proteste care s-a propagat apoi în lumea arabă, evenimentele din Egipt, în cazul în care vor duce la căderea regimului Mubarak, vor avea implicaţii majore atât pentru regiune, cât şi pentru relaţiile Occidentului cu Orientul Mijlociu. Dincolo de avertismentul puternic pe care o eventuală victorie a manifestanţilor egipteni l-ar transmite celorlalţi despoţi arabi, o schimbare în fruntea Egiptului ar avea şi o serie de consecinţe palpabile, scrie BBC.

Mai întâi de toate, Egiptul este cea mai populată ţară arabă şi joacă în mod tradiţional un rol crucial în trasarea politicilor regionale importante, precum relaţiile cu Israelul sau cu Iranul. Egiptul, de exemplu, a fost prima ţară arabă care a semnat un tratat de pace cu statul evreu.

I-a urmat Iordania în 1994. Astfel, înlăturarea de la putere a regimului Mubarak ar lovi în primul rând în şi aşa firavul proces de pace din Orientul Mijlociu, conducerea de la Cairo jucând un rol crucial de mediator în negocierile israeliano-palestiniene.

Un nou front

"Pacea dintre Israel şi Egipt durează de mai bine de trei decenii, iar obiectivul nostru este să ne asigurăm că aceste relaţii vor continua să existe", declara ieri premierul israelian, Benjamin Netanyahu. O serie de oficiali israelieni, printre care şi fostul ministru Benjamin Ben-Eliezer, un expert în lumea arabă, el însuşi născut în Irak, au subliniat însă fără reţineri că statul evreu susţine regimul Mubarak. Motivul? Principala mişcare egipteană de opoziţie, Frăţia Musulmană, a avertizat clar că, în cazul în care preia puterea la Cairo, va denunţa tratatul de pace semnat de Egipt cu Israelul.

Revocarea acordului ar deschide un nou front la graniţa de sud-vest, se tem oficialii de la Ierusalim, împotriva celei de-a 11-a armate a lumii, echipată în bună măsură cu armament american. Însă teama principală a statului evreu, subliniază analiştii, este o posibilă alianţă încheiată între un eventual regim islamist la Cairo cu gruparea palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza.

În prezent, regimul Mubarak blochează, la insistenţele Israelului, contrabanda cu arme din Peninsula Sinai înspre Fâşia Gaza, principala rută de aprovizionare cu armament a grupării Hamas. Suprimarea acestor controale ar ridica grave probleme de securitate pentru Israel.

Dilema americană

Criza din Egipt a pus Occidentul, în special Washingtonul, într-o poziţie destul de incomodă. Americanii se găsesc acum în faţa unei mari dileme: cum să-şi sprijine aliaţii din Orientul Mijlociu, precum egipteanul Hosni Mubarak sau yemenitul Ali Abdullah Saleh, dar să respecte în acelaşi timp dorinţa popoarelor de a fi libere?

Statele Unite au mizat multă vreme pe aceşti dictatori pentru a stăvili mişcările islamiste din regiune. Pentru americani, care pompează anual circa trei miliarde de dolari în conturile Egiptului, dar şi pentru israelieni, actualul regim de la Cairo mai este şi un aliat-cheie împotriva Iranului, care caută să-şi impună influenţa în regiune.

Prăbuşirea celor două regimuri ar putea duce la revizuirea politicilor Washingtonului în Orientul Mijlociu. "Obama va rămâne în istorie drept pre şedintele care a pierdut Egiptul, aşa cum Carter a pierdut Iranul", scria un editorialist în ziarul israelian "Haaretz", care leagă clătinarea regimurilor dictatoriale arabe de scăderea influenţei Statelor Unite la nivel mondial.

Nu în ultimul rând, un Egipt instabil ar afecta mediul economic regional şi chiar global, dacă preţul petrolului creşte alarmant. Analiştii avertizează că un baril de petrol ar putea costa şi 130 de dolari, faţă de 85-95 de dolari, limitele actuale, dacă protestele se extind în regiune.