Demonstraţii antiguvernamentale fără precedent au avut loc în Egipt în ultimele zile. Este cea mai puternică mişcare de contestare a regimului Hosni Mubarak, care conduce ţara de 30 de ani.

Două zile de proteste antiguvernamentale au zguduit puternic regimul preşedintelui Hosni Mubarak, încremenit la putere timp de trei decenii, au provocat moartea a şase persoane şi au determinat autorităţile să aresteze sute de oameni şi să restricţioneze internetul. Demonstraţiile, rare în ţara nord-africană, ameninţă să continue cu şi mai mult avânt, în special azi, când opozanţii regimului au anunţat organizarea unui mare protest, potrivit BBC.

Oamenii ieşiţi în stradă pe străzile din Cairo sau Suez cer înlăturarea lui Mubarak, acuză corupţia din guvern şi vor reforme politice şi sociale. Revolta, care urmează în mod declarat scenariul tunisian, e alimentată de sărăcie, de şomajul ridicat şi de preţurile mari la alimente.

Trei decenii, un singur lider

Preşedintele Mubarak conduce Egiptul cu o mână de fier din 1981, beneficiind de legea ce impune o eternă stare de urgenţă. La alegerile legislative din 2010, Partidul Naţional Democratic, al preşedintelui, a câştigat majoritatea mandatelor. Criticii au acuzat fraudarea scutinului.

Anul acesta, în septembrie, au loc alegeri prezidenţiale, iar Mubarak, la 82 de ani, ar putea candida la un nou mandat. Este ceea ce refuză să accepte protestatarii, care i-au cerut să renunţe la funcţie. Nemulţumirea e îndreptată şi împotriva fiului lui Mubarak, Gamal, văzut ca un posibil succesor în fruntea ţării. "Gamal, spune-i tatălui tău că egiptenii te urăsc!", i-au transmis protestatarii ieşiţi în stradă.

Cine conduce protestele

Demonstraţiile, care au debutat la iniţiativa mişcării "6 aprilie", nu au un lider clar. Protestatarii s-au organizat prin intermediul reţelelor de socializare, Facebook sau Twitter. Acest lucru s-ar putea schimba însă, în condiţiile în care laureatul cu Nobel pentru Pace, egipteanul Mohamed ElBaradei, fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, în prezent opozant al regimului, a anunţat ieri că se întoarce în ţară pentru a lua parte la proteste.

"Dacă populaţia doreşte să conduc tranziţia, nu o voi dezamăgi", a declarat ElBaradei. "Prioritatea mea imediată este crearea unui nou Egipt, pe calea unei tranziţii paşnice", a adăugat el, potrivit Agerpres. ElBaradei a catalogat drept "falsă" afirmaţia conform căreia liderii autoritari arabi sunt singura soluţie împotriva extremismului musulman.

O putere regională

Există multe deosebiri între Tunisia, unde "Revoluţia iasomiei" l-a înlăturat pe dictatorul Ben Ali. Egiptul este o putere regională, are cea mai puternică armată din lumea arabă (loială preşedintelui) şi se bucură de susţinerea, inclusiv financiară, a administraţiei SUA.

Washingtonul şi UE au îndemnat guvernul egiptean să acţioneze cu reţinere şi să răspundă cererilor privind reforma politică, economică şi socială. Soarta lui Mubarak, scrie ziarul german "Die Tageszeitung", nu va fi decisă doar pe străzi, ci şi la "Casa Albă".

ACTORII OPOZIŢIEI

Cine aşteaptă căderea lui Mubarak: ElBaradei şi Frăţia Musulmană

Mişcarea "6 aprilie", formată din tineri care se opun actualului guvern, este principala forţă din spatele protestelor care au debutat marţi în Egipt. Membrii mişcării au organizat până acum mai multe demonstraţii antiguvernamentale, dar şi un miting de întâmpinare a lui Mohamed ElBaradei, care s-a întors în ţară în februarie 2010, potrivit BBC.

Mişcarea şi-a făcut apariţia în 2008 şi s-a mobilizat prin intermediul unei pagini de Facebook, pentru a organiza o grevă generală pe 6 aprilie a acelui an, pentru susţinerea muncitorilor din oraşul industrial Mahalla al-Kubra. Tinerii vor ridicarea stării de urgenţă, care oferă puteri sporite forţelor de ordine, cer înlăturarea ministrului de interne şi militează pentru reformarea ţării.

Unul dintre cei mai proeminenţi lidei ai opoziţiei a devenit, recent, reformistul Mohamed ElBaradei, fost şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace. De la întoarcerea iniţială în ţară, în 2010, ElBaradei a evitat să ofere un răspuns clar privind candidatura la prezidenţialele din septembrie. Ieri, el a anunţat însă că se întoarce la Cairo pentru a lua parte la protestele ce reprezintă "singura soluţie" pentru schimbare.

Marea necunoscută

Frăţia Musulmană rămâne cea mai importantă grupare de opoziţie, iar comentatorii încearcă încă să ghicească rolul pe care această organizaţie l-ar putea juca în viitor.

Frăţia Musulmană, constituită în 1928 în Egipt, înainte de a se extinde în alte ţări, urmăreşte islamizarea societăţii şi introducerea Sharia. Iniţial, mişcarea a fost implicată în acţiuni violente, antiguvernamentale. Potrivit Consiliului pentru Relaţii Externe, influentul think-tank american, grupări precum Hamas şi al-Qaeda au legături ideologice şi istorice cu Frăţia Musulmană. În ultimele decenii, organizaţia a anunţat că renunţă la violenţă şi că va participa la viaţa politică.

Gruparea este interzisă în Egipt, iar membrii ei sunt ur măriţi de poliţie şi deseori arestaţi. În 2005 totuşi, mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiei au reuşit să intre în parlament, pe locurile independenţilor. La legislativele din 2010 însă, Frăţia a pierdut toate mandatele.

În trecut, gruparea a reuşit să adune în stradă mulţimi foarte mari, la demonstraţii împotriva războiului din Irak sau a incrusiunii israeliene în Gaza. Zilele trecute, Frăţia Musulmană a anunţat totuşi că nu se va implica oficial în proteste, în ciuda acuzaţiilor lansate de guvern în acest sens.

CAUZE

Situaţia economică, corupţia, dar şi lipsa libertăţilor civile i-au scos în stradă şi pe yemeniţi. Analiştii apreciază însă că, în multe ţări arabe, este puţin probabil ca scenariul tunisian să se repete

• Paul Ciocoiu 

Protestele au depăşit graniţele continentului african şi s-au propagat în Peninsula Arabică. De câteva zile, mii de manifestanţi iau cu asalt străzile din Sanna, capitala yemenită, cerându-i preşedintelui Ali Abdullah Saleh, aflat în fruntea ţării de peste 30 de ani, să se retragă de la putere.

Inspiraţi de protestele din Tunisia şi Egipt, ieri, aproape 16.000 de susţinători ai opoziţiei şi studenţi s-au strâns în mai multe pieţe centrale din oraş, inclusiv în faţa Universităţii din Sanaa, scandând sloganuri antiguvernamentale. Yemeniţii se plâng că generaţia tânără se zbate în sărăcie din cauza corupţiei extinse şi a lipsei reformelor economice. Studenţii au denunţat şi suprimarea de către regimul Saleh a libertăţilor civile şi politice.

Aliat al Washingtonului, Saleh a preluat puterea în Yemenul de Nord în 1978 şi a rămas la conducere după unirea cu teritoriul de sud, în 1990. Reales în 2006, el mai este acuzat că pregăteşte transferul de putere către fiul său, Ahmed, scrie BBC.

O ţară sensibilă pentru SUA

Occidentul priveşte cu multă atenţie situaţia din Yemen, o ţară arabă confruntată în ultima perioadă cu grave probleme de securitate: o mişcare separatistă în sudul ţării şi o rebeliune condusă de militanţii şiiţi, în nord.

Spre sfârşitul lui 2009, SUA au deschis aici un nou front în lupta împotriva grupării al-Qaida, după ce serviciile secrete au descoperit noi baze de antrenament ale militanţilor islamişti. Administraţia de la Washington a alocat, începând cu 2010, peste 70 de milioane de dolari stagiilor de pregătire a trupelor yemenite, coordonate de instructori detaşaţi de Pentagon şi CIA, potrivit "New York Times".

Principala temere a ţărilor occidentale este că rata ridicată a şomajului în rândul tinerilor yemeniţi îi transformă în potenţiali recruţi pentru al-Qaida.

Analize şi scenarii

Experţii au avertizat că protestele din Tunisia ar putea genera un efect de domino în lumea arabă. Libia a fost o ţară des amintită în aceste analize. Muammar Gaddafi, de 41 de ani în fruntea ţării, este cel mai longeviv lider african, dar şi unul dintre cei mai autoritari. Orice formă de protest este interzisă în Libia, dar presa internaţională a relatat, pe scurt, despre unele tulburări semnalate în oraşul al-Bayda. Populaţia mult mai restrânsă poate fi uşor ţinută în frâu graţie veniturilor importante rezultate din exportul de petrol.

Confruntate cu dificultăţi economice resimţite la nivelul populaţiei de rând, monarhiile din Maroc şi Iordania au avut dea face până acum doar cu proteste paşnice. Scenariul din Tunisia este puţin probabil aici, susţin analiştii, în condiţiile în care în cele două ţări autorităţile au permis anumite libertăţi civile iar monarhii se bucură de sprijinul unui segment considerabil al populaţiei. La rândul său, Algeria, deşi scenă a mai multor manifestaţii recente, este o ţară în care restricţiile din sistemul politic şi presă au fost eliminate parţial de ani buni.

NEMULŢUMIRE. Tinerii din lumea arabă sunt printre cei mai virulenţi protestatari FOTO: REUTE

PROFIL DE REVOLUŢIONAR

Tânăr şi nefericit, educat, dar şomer

Dintre cei 352.000.000 de cetăţeni ai statelor din Liga Arabă, peste 53% au sub 24 de ani şi majoritatea sunt şomeri, scrie publicaţia germană "Der Spiegel". Potrivit sursei citate, aproape trei din patru tineri nu au un loc de muncă din cauză că nu se fac angajări în domeniile pentru care s-au pregătit.

În Egipt, rata şomajului în rândurile celor cu vârsta sub 30 de ani, care reprezintă 2/3 din populaţie, ajunge până la 90%.

În plus, mulţi arabi cu vârste cuprinse între 35 şi 40 de ani sunt atât de săraci încât nu-şi permit săşi întemeieze o familie. Aceasta este, în esenţă, o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în state precum Egiptul, unde speranţa de viaţă este cu nouă ani mai mică decât în Germania, sau Yemenul, unde speranţa de viaţă este cu şase ani mai mică decât în Egipt.

Pe de altă parte, guvernele din ţările Ligii Arabe sunt corupte şi încremenite la putere. Înainte de fuga preşedintelui Ben Ali din Tunisia, liderii a cinci state din Africa de Nord petrecuseră, în total, 115 ani la guvernare.

În ţări precum Algeria, Tunisia, Libia şi Egipt, situaţia demografică, guvernele conduse de politicieni bătrâni şi autoritari şi nemulţumirea generalizată formează un "amestec periculos", mai scrie "Der Spiegel". Mulţi dicatori pot sta însă liniştiţi atât timp cât beneficiază de susţinerea Occidentului.