Patru companii ruseşti, amendate cu o jumătate de miliard de dolari pentru scumpirea petrolului

Patru companii ruseşti, amendate cu o jumătate de miliard de dolari pentru scumpirea petrolului

Patru mari companii petroliere din Rusia, LUKoil, Gazprom Neft, TNK-BP şi Rosneft, au primit o amendă totală de 15 miliarde de ruble (500 milioane de dolari) pentru că au crescut preţurile petrolului în anii 2008-2009, a declarat Igor Artemyev, directorul Serviciului Federal de Antimonopol, în faţa Dumei de Stat, citat de RIA Novosti.

Iniţial, Serviciul de Antimonopol a decis să amendeze cele patru companii cu 26 miliarde de ruble, însă acestea au semnat acorduri cu autoritatea, care le-a mai redus din amendă.

Artemyev a explicat că valoarea mare a amenzilor va avea un efect pozitiv asupra politicii de fixare a preţurilor a producătorilor de ţiţei. În caz de necesitate, vor putea fi adoptate şi alte măsuri, a precizat oficialul.

"În general, suntem pregătiţi pentru noi acţiuni", a adăugat el.

Până pe data de 6 februarie, instituţia va decide dacă va iniţia noi proceduri împotriva companiilor petroliere din cauza majorării preţurilor de la finele anului trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News