Vlad Munteanu a revenit la Dinamo

Vlad Munteanu a revenit la Dinamo

Vlad Munteanu, fostul mijlocaş al formaţiilor Energie Cottbus şi VfL Wolfsburg, a semnat un contract pe 6 luni, cu opţiune de prelungire, cu Dinamo Bucureşti, echipă alături de cu care a câştigat două titluri în Liga

''Cred foarte mult în maturitatea sportivă a lui Vlad Munteanu. Am ajuns la un acord cu un obiectiv clar, pe care Vlad Munteanu l-a acceptat ca un profesionist desăvârşit: performanţă la Dinamo!'', a precizat preşedintele "câinilor", Nicolae Badea.

Vlad Munteanu (30 de ani) va ajunge astăzi după-amiază în cantonamentul de la Belek şi va fi prezentat oficial, în cadrul unei conferinţe de presă. Vlad Munteanu este la al doilea mandat la Dinamo. El a ajuns pentru prima oară în Ştefan cel Mare în 2000 şi a rămas acolo până în 2006, fiind împrumutat câteva scurte perioade la Câmpina sau la FC Naţional. În ultimul sezon al său la FSV Frankfurt, din divizia secundă germană, a jucat.

Ne puteți urmări și pe Google News