Reducerea veniturilor şi temerile privind evoluţia economiei îi fac pe românii care vor să se mute în propria locuinţă apelând la creditele disponibile prin programul “Prima casă" să se orienteze mai ales către garsonierele ieftine.
Dacă în primăvara lui 2009 70% din cererea de garsoniere reprezenta apartamente cu o cameră evaluate la preţuri sub 60.000 de euro, în toamna lui 2010 tendinţa s-a accentuat, astfel că 89% din cereri vizau asemenea locuinţe. Doar 11% dintre potenţialii cumpărători luau în calcul achiziţia unei garsoniere care să coste între 60.000 şi 75.000 de euro, în vreme ce locuinţele de acest tip scoase la vânzare la preţuri cuprinse între 75.000 şi 150.000 de euro nu au fost solicitate de potenţialii beneficiari ai programului ''Prima casă", potrivit datelor publicate de portalul imopedia.ro.
De fapt, garsonierele sunt cele mai căutate locuinţe de tinerii care vor să se mute în ''Prima casă".
În ceea ce priveşte apartamentele cu două camere, cele mai căutate sunt cele mai ieftine de 60.000 de euro, urmate de cele care costă cel mult 75.000 de euro.
''Sub planfonul de 60.000 de euro, apartamentele de două camere au crescut de la 58% la 68% în totalul căutărilor pentru acest tip de locuinţă. Interesul pentru ele a crescut, pe măsura ce preţurile au început să scadă şi au apărut oferte atractive în piaţă, cu locuinţe în zone bune ale Capitalei", se arată într-un comunicat. 3 camere la cel mult 75.000 de euro
Cele mai căutate apartamente cu trei camere sunt cele care au preţuri cuprinse între 60.000 de euro şi 75.000 de euro. Aproape jumătate dintre cei care au căutat o locuinţă pe portalul imopedia.ro în toamna lui 2010 au fost interesaţi de asemenea imobile. Procentul lor este în creştere comparativ cu toamna lui 2009, când puţin peste 40% din căutări vizau acest tip de proprietăţi.
În acelaşi interval din 2010, doar 15% dintre potenţialii beneficiari ai programului ''Prima casă" erau interesaţi de apartamentele cu trei camere care costau între 75.000 de euro şi 100.000 de euro.
''Apartamentele cu trei camere au creşterile cele mai mici, din cauza preţurilor mai puţin accesibile faţă de locuinţele mai mici (garsoniere şi apartamente cu două camere). Astfel, pe parcursul programului, cererea pentru apartamente de trei camere cu buget sub 60.000 de euro a crescut doar cu 5%", se arată în studiul citat.
Per ansamblu, peste 65% dintre căutările de apartamente din imopedia.ro din ultimul an au fost şi continuă să fie plafonate la bugetul de 75.000 de euro, adică în jurul valorii de garantare a programului ''Prima casă".
La începutul acestui an s-au înregistrat uşoare creşteri ale preţurilor la locuinţe, cea mai însemnată majorare fiind consemnată la garsonierele puse pe piaţă de proprietarii din Timişoara.