Preşedintele Hu Jintao, "un chinez la Washington"
- Oana Ţepe ş Greuru ş
- 18 ianuarie 2011, 16:12
Liderul de la Beijing, Hu Jintao, începe astăzi o vizită de patru zile în Statele Unite. În timpul acestei vizite este programat primul dineu de stat, din ultimii 13 ani, pentru un preşedinte chinez, relatează BBC.
Hu Jintao va ajunge în această seară la Washington şi va părăsi Statele Unite vineri după o oprire la Chicago. Ziua de mâine se anunţă cea mai importantă din turneul oficial, cu întâlniri bilaterale şi conferinţe de presă, urmate de un dineu la Casa Albă dat de preşedintele Barack Obama. Recepţia se anunţă una ca la carte. În 2006, Hu Jintao s-a simţit insultat când fostul preşedinte american George W. Bush a optat pentru un prânz şi nu a ales un dineu în cinstea oaspetelui. Principalul motiv de discordie dintre China şi SUA îl reprezintă moneda Chinei yuanul. Nu întâmplător, ieri, câţiva senatori americani i-au cerut Congresului să penalizeze Beijingul pentru că-şi manipulează moneda naţională. China vs. SUA Astfel, produsele made in China sunt mai ieftine în SUA, iar americanii sunt nevoiţi să crească preţurile produselor lor în China. Hu Jintao susţine că yuanul nu este subevaluat. Nu doar moneda naţională e motiv de discordie între chinezi şi americani, mai sunt diferendele comerciale, vânzare de arme Taiwanului, vizita lui Dalai Lama, boicotarea premiunlui Nobel pentru Pace, libertatea pe internet, Coreea de Nord sau rivalităţile din Pacific.