Banca Transilvania: Tranzacţiile BT Securities au fost legale

Banca Transilvania: Tranzacţiile BT Securities au fost legale

Banca Transilvania (BT) a anunţat astăzi că a fost înștiinţată de trimiterea în judecată, de către DIICOT Cluj, a unor angajaţi ai BT Securities, pentru presupuse acţiuni privind manipularea pieţei de capital.

"În urma unei analize interne, dar şi după consultarea unor specialişti în domeniu şi având în vedere opinia publică a CNVM, Banca Transilvania a ajuns la concluzia că tranzacţiile realizate au fost uzuale, în conformitate cu normele pieţei pe care au fost operate", a anunţat banca, într-un comunicat de presă.

Conform Legii 297 / 2004 a pieţei de capital, abuzul de piaţă se aplică numai pentru o piaţă reglementată, deci nu şi în cazul Rasdaq - aceasta nu a fost calificată ca piaţă reglementată.

Elementul probator este chiar raportarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în jurnalul oficial al Comisiei Europene, în care se spune că în România există pieţe reglementate spot, la BVB, respectiv de derivate, atât la Bucureşti, cât şi la Sibiu. Nicăieri nu apare Rasdaq, ceea ce înseamnă că nici CNVM nu consideră Rasdaq o piaţă reglementată.

Ne puteți urmări și pe Google News