Cioara autohtonă şi Zâna Măseluţă a americanilor îşi dispută dinţii copiilor. Scorul e în defavoarea ciorii.

Până să ajungă să vadă filme americane la televizor, copiii români ştiau că dinţii de lapte, scoşi cu aţa legată de tocul uşii, se aruncă peste casă. Acolo îi găsea cioara care, ca recompensă, le trimitea alţii, mai albi, mai frumoşi, mai sănătoşi. Formula magică "Ia, cioară, un dinte de os şi dă-mi unul de oţel!", spusă cu patos, de trei ori, era pentru cel ştirb garanţia că durerea extracţiei va fi răsplătită. Copiii care nu aveau case în preaj mă păstrau într-o cutiuţă din ţii, iar în vacanţe, când ajungeau la bunici, împlineau ritualul.

Astăzi, cioara autohtonă nu mai prezintă încredere. I-a luat locul Zâna Măseluţă, care, pe lângă promisiunea unei danturi frumoase şi sănătoase, îi recompensează pe cei mici cu o monedă ori cu o bancnotă sub pernă.

Cine e cu cioara, cine cu Zâna?

Carolina P. este învăţătoare în Târgu-Mureş, iar din cei 21 de copii pe care îi are în clasă, doar trei ştiu de obiceiul aruncării dintelui peste casă. Toţi trei locuiesc cu bunicii sau în apropierea lor. Restul, o au pe Zâna Măseluţă. Fetiţa Carolinei, Alexandra, are 6 ani şi jumătate şi patru dinţi lipsă. Pe trei dintre ei i-a luat Zâna Măseluţă, iar unul a ajuns la cioară.

Fetiţa era la bunica atunci când a rămas fără dinte, iar femeia nu era la curent cu "pensionarea" ciorii. Carolina este convinsă că povestea din jurul căderii dinţilor a transformat teama micuţei în plăcere: "Când nu ştia de zână, o speria gândul că va rămâne fără dinţi, că o va durea şi va curge sânge, dar acum e fascinată de poveste şi încântată când îi mai cade un dinte".

Ban pentru proteza bunicului

Carolina s-a documentat pe internet înainte ca fetiţei să-i cadă primul dinte, a acumulat informaţiile despre zână şi a creat o poveste nouă. "Am văzut un filmuleţ în care un bunic îl învăţase pe nepot să-şi pună dintele căzut într-un pahar cu apă pentru a-l lua zâna. Într-o seară, nepotul a găsit proteza bunicului într-un alt pahar, a luat-o şi i-a pus o mână de monede în schimb", îşi aminteşte Carolina. Povestea a amuzat-o şi a inspirat-o, aşa că şi-a învăţat fetiţa să-şi pună dintele într-un pahar, iar zână îl ia şi lasă la schimb o monedă. Mai mult, în seara de după venirea zânei, fetiţa se uită la stelele de pe cer, convinsă că una dintre ele este dintele ei.

Muzica, blugii şi zâna

Zâna Măseluţă nu este primul şi, cel mai probabil, nici ultimul personaj adoptat de români. Acest fenomen nu trebuie să ne mire, este de părere Petru Iluţ, profesor universitar doctor la catedra de Sociologie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj.

"America este, pentru întreaga lume, cea mai mare putere culturală, antropologic vorbind, iar simbolurile ei sunt adoptate rapid. Aşa cum muzica şi blugii ne-au venit de la americani, tot de acolo preluăm şi obiceiurile. S-a întâmplat la fel cu Sfântul Valentin şi Dragobetele".

Dincolo de fascinaţia pentru modelele americane, adoptarea lor rapidă este facilitată şi de promovarea slabă a obiceiurilor echivalente autohtone. "Atâta timp cât obiceiurile noastre rămân cvasinecunoscute, disponibilitatea pentru cele străine este mare", mai explică profesorul.

"Când nu ştia de zână, pe fetiţa mea o speria gândul că va rămâne fără dinţi şi că va curge sânge. Acum e încântată când îi mai cade un dinte." CAROLINA, învăţătoare, mama unei fetiţe de 6 ani

TRADIŢII

Şoricelul magic, mai generos când primeşte dinţii de lapte din faţă

Nicăieri în lume pierderea unui dinte de lapte nu trece fără o mică sărbătoare. Tradiţiile diferă de la o ţară la alta, dar scopul este acelaşi: obţinerea unei danturi sănătoase şi frumoase, indiferent că vine de la zână, de la un şoricel generos, un câine ori o cioară. Ritualul marchează trecerea de la un statut la altul, mai ales că dinţii de lapte încep să cadă în perioada în care copilul se pregăteşte de şcoală sau chiar a intrat în clasa I.

• În ţările asiatice, dinţii de lapte din partea de jos sunt îngropaţi în pământ, iar cei de sus sunt aruncaţi peste casă.
• Mongolezii, în a căror tradiţie câinii sunt consideraţi protectori ai copiilor, dinţii de lapte se ascund în carne, care le este dată câinilor.
• În ţări precum Irak, Palestina, Egipt, Siria, tradiţia spune că dintele trebuie aruncat spre cer, către soare ori Alah, cu rugămintea de a primi unul mai bun.
• În Franţa, personajul care se ocupă de înlocuirea dinţilor de lapte este un şoricel (La Petite Souris).
• În Spania, copiii lasă peste noapte dintele de lapte într-o cutie specială, pe noptieră, în speranţa că "El Raton" va lăsa bani în schimbul lor. "El Raton" plăteşte mai mult pentru dinţii din faţă.
• Copiii din Anglia îşi pun dintele sub pernă, iar dimineaţa găsesc o monedă în locul lui. În Evul Mediu, locuitorii acestei ţări aruncau dinţii de lapte în foc, pentru a nu-l găsi vrăjitoarele şi a nu lua puterea copilului rămas fără dinte.
• În zone din India, copiii învelesc dinţii de lapte într-un material din bumbac şi îl "oferă" Soarelui.