Sindicatul Lucrătorilor din RODIPET, afiliat la Confederaţia „Cartel ALFA” a anunţat organizarea unui protest mâine, în faţa sediului AVAS.
Mitingul va avea loc mâine, între orele 10.30 şi 12.20, la sediul central al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), din strada Cpt. Av. Alexandru Şerbănescu nr. 50, sector 1, Bucureşti. Potrivit liderilor sindicali, principalele motive de nemulţumire, care i-au determinat să iasă în stradă, sunt „neimplicarea AVAS în relansarea activităţii RODIPET şi tergiversarea recuperării patrimoniului RODIPET, devalizat de actualii investitori”. Ultimul protest a avut loc în decembrie 2009, când aproape 150 de salariaţi ai Rodipet au protestat în faţa guvernului în semn de protest faţă de „situaţia dezastruoasă” în care se afla societatea, dar şi pentru că nu li se mai achitaseră salariile de şase luni.