Băsescu a cerut reluarea votului pentru Borbely şi Dobre. Deputaţii jurişti l-au refuzat

Băsescu a cerut reluarea votului pentru Borbely şi Dobre. Deputaţii jurişti l-au refuzat

Preşedintele Traian Băsescu a cerut conducerii Camerei Deputaţilor să se ia în discuţie şi cazurile Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely când se va discuta cel al lui Alin Trăşculescu.

UPDATE 3. Solicitarea preşedintelui privind rediscutarea cazurilor Dobre şi Borbely nu a mai fost supusă votului plenului. Deputaţii au fost informaţi doar că la comisia juridică s-a întocmit un raport prin care s-a respins cererea şefului statului.

Vicepreşedintele comisiei Juridice Florin Iordache a prezentat plenului concluziile deputaţilor jurişti prin care cererea preşedintelui a fost respinsă. "Toate cele bune, succes în alegeri", le-a urat preşedintele de şedinţă, Viorel Hrebenciuc, înainte de a închide şedinţa de plen. La plenul de luni şi-au înregistrat prezenţa 167 de deputaţi care au semnat în listele de prezenţă, 137 fiind absenţi, intre care 7 participă la alte acţiuni parlamentare. UPDATE 2. Comisia juridică a Camerei a respins cererea preşedintelui Traian Băsescu privind discutarea cazurilor Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre în acelaşi timp cu decizia privind cazul Alin Trăşculescu. Decizia a fost luată cu opt voturi împotriva cererii, un vot "pentru" şi o abţinere. Plenul va avea îbnsă ultimul cuvânt. UPDATE 1. "Având în vedere faptul că în momentul de faţă la Camera Deputaţilor este posibil să luaţi în discuţie solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a domnului deputat Alin Trăşculescu vă rog să găsiţi, cu respectarea legislaţiei şi a procedurilor parlamentare, căile legale pentru a relua dezbaterea cu privire la cele două solicitări ale Parchetului general de pe lângă ICCJ privind încuviinţarea începerii urmăririi penale faţă de domnii deputaţi (foşti miniştri) Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre, pentru a permite autorităţii judecătoreşti să-şi desfăşoare activitatea în absenţa oricăror influenţe sau obstrucţii", se arată în scrisoarea şefului statului. Liderul deputaţilor PDL Mircea Toader, a anunţat, astăzi, după şedinţa Biroului Permanent că preşedintele Traian Băsescu a transmis conducerii  Camerei în care a solicitat să se analizeze oportunitatea discutării cazurilor Dobre şi Borbely odată cu sesizarea Ministerului Justiţiei în cazul Trăşculescu. Toader a precizat că solicitarea a fost trimisă Comisiei Juridice, pentru un punct de vedere. Preşedintele PDL Vrancea, deputatul Alin Trăşculescu, a fost reţinut, ieri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant, fiind acuzat de fapte de corupţie. Ordonanţa de reţinere a lui Alin Trăşculescu a expirat în această dimineaţă, iar deputatul va fi cercetat în libertate. Alin Trăşculescu este cercetat, în libertate, pentru trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor.

Pe 11 septembrie, Camera Deputaţilor a respins solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.

În primăvara acestui an, Procurorul General a cerut urmărirea penală în cazul lui Borbely, acuzat de trafic de influenţă şi de fals în declaraţiile de avere. El şi-a dat demisia după izbucnirea scandalului. Fostul ministru este protagonistul unui dosar, aflat în cercetarea DNA Oradea, în care au fost puşi  sub acuzare omul de afaceri Ioan Ciocan şi consilierul personal al ministrului, Szepessy Szabolcs.

În ceea ce-l priveşte pe Victor Paul Dobre, Parchetul General a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale împotriva sa, fiind acuzat că, împreună cu secretarul de stat Ioan Căbulea, a depus la Curtea Constituţională o adresă în care se preciza că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu-şi poate asuma numărul de alegători. Acesta după ce, iniţial, ministerul precizase că numărul alegătorilor depăşeşte 18 milioane de persoane.  

Ne puteți urmări și pe Google News