Şefa Curţii de Apel Timişoara, atac dur la adresa CSM. "MCV-ul umileşte justiţia din România"
- Ionel Stoica
- 5 noiembrie 2012, 10:49
După plecarea ministrului Cătălin Predoiu de la conducerea Ministerului Justiţiei, fostul secretar de stat Lidia Barac s-a întors la Timişoara şi a preluat şefia Curţii de Apel. In primul sau interviu dupa plecarea din minister, acordat Avocatura.com, Lidia Barac vorbeşte despre o posibilă bilă neagra pe care ar putea-o obţine România din parte organismelor europene pentru că nu demonstrează că reforma din justiţie este ireversibilă.
Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) este un mecanism prin care justiţia din România este monitorizată de Comisia Europeană înca din 2007. Lidia Barac arată că, la acest moment, menţinerea mecanismului nu îşi mai are rostul, devenind chiar "o paţă de ruşine" pentru România. "MCV-ul umileşte Justitia din Romania prin faptul că există în continuare, prin faptul că nu reuşim să performăm pentru că această supraveghere să fie ridicată. Problema MCV-ului este legata strict de îndeplinirea condiţionalităţilor din acest raport. Nu este suficient să bifăm fiecare obiectiv. Important este ca el sa produca efectele scontate. Este ceea ce Comisia Europeana spune că România trebuie să demonstreze că reforma din Justiţie este un proces ireversibil", declară Lidia Barac. Cu alte cuvinte, arată avocatura.com, fostul secretar de stat susţine că nu este suficient ca justiţia din România să prezinte exemple de reformare a sistemului. Este nevoie ca justiţia să se afle pe un drum cu "sens unic" şi "obligatoriu înainte". Articolul publicat pe avocatura.com EXCLUSIV Un document emis de CSM poate atrage noi critici ale Comisiei Europene în raportul pe justiţie Promovarea judecătorilor la Curtea Supremă Lidia Barac întrevede o problema majora, ce ar putea atrage un raport negativ din partea Europei, în intenţia Consiliul Superior al Magistraturii de a modifica, din nou, legea de promovare a judecătorilor la Inalta Curte de Casatei şi Justitie. Mai exact, arată avocatura.com, Romania si-a asumat responsabilitatea promovarii judecatorilor la Curtea Supremă numai în baza unui concurs transparent, prin MCV, drept răspuns la nenumăratele critici ale Comisiei Europene aduse modului netransparent de promovare a judecatorilor la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar şi timpul îndelungat în care sunt soluţionate marile dosare de corupţie de la Curtea Supremă. În baza acestui angajament, pe finalul de mandat al ministrului Catalin Predoiu s-a emis şi legea prin care se organizează concursul. Din 30 de candidaţi, au promovat, însă, doar doi. Detalii despre acest concurs în articolul EVZ.ro: Dezastru la promovarea judecătorilor la Curtea Supremă: 16 magistraţi pe 12 locuri, au reuşit doar doi! "Am primit o adresă de la CSM" Potrivit Lidiei Barac, acesta a fost şi motivul care a determinat CSM-ul să transmită curţilor de apel din toată ţara un document prin care se solicita modificarea legii recent intrate în vigoare. "Noi avem acum o problemă. Am primit o adresă de la CSM în care ni se cer propuneri privind modificarea acestei legi sub motivarea că la concursul care abia s-a încheiat, din 30 de candidaţi au reusit să promoveze efectiv doar doi candidaţi, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar avea nevoie de personal. Această idee de a modifica o lege şi mai ales sub acest pretext, ca au intrat doar doi, este în mod cert privită cu reticenţă de Comisia Europeană pentru că aceşti oameni văd că nu suntem într-o direcţie ireversibilă. La fel este caracterizată orice întoarcere la trecut", a declarat Lidia Barac.