BOMBE LA VASLUI. Gara ar fi putut să dispară în câteva secunde
- Ionu ţ Fantaziu
- 25 octombrie 2012, 10:42
Mai multe echipaje de intervenţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui au intervenit ieri pentru a ridica 12 bombe descoperite de mai mulţi muncitori care lucrau la reabilitarea gării oraşului.
Potrivit specialiştilor pericolul a fost unul foarte ridicat pentru că muniţia, veche din Al Doilea Război Mondial, era încă activă. Iniţial, muncitorii descoperiseră doar două bombe, iar după ce geniştii au au ajuns în locul respectiv s-au mai descoperit încă zece. Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, două dintre proiectile au calibru de 100 de milimetri, iar alte 10 de 20 de milimetri.
Reprezentanţii CFR spun că mersul trenurilor nu a fost afectat pentru că la ora respectivă nu trecea niciun tren prin Gara Vaslui. Bombele au fost duse într-un depozit special.