PIŢURCĂ nu vrea să mai audă de CHIVU! "N-am nevoie de el!" Selecţionerul, RANCHIUNOS până în măduva oaselor!
- Daniel Con ţescu
- 19 octombrie 2012, 13:35
Cristi Chivu propune (să revină la echipa naţională), selecţionerul Victor Piţurcă refuză categoric! Asta în timp ce înalţi oficiali din fotbalul mioritic, printre care şi Dumitru Dragomir, îi cer să renunţe la orgolii şi să readucă la lot mai multe "oi" rătăcite.
Selecţionerul Victor Piţurcă n-are două vorbe la un loc! După ce în martie declara că este dispus să-l readucă pe Cristi Chivu la echipa naţională, ieri, tehnicianul a dat-o la întors, într-o apariţie la postul GSP TV. "Cum să se retragă Chivu şi Rădoi? N-am nevoie de astfel de jucători! De la naţională te retragi când nu mai poţi, când termini cu fotbalul", a afirmat orgoliosul Piţi, care l-a dat exemplu pe petrecăreţul Adi Mutu, la care a apreciază dorinţa de a fi cu orice preţ printre tricolori. Nu spune însă nicio vorbă despre faptul că unicul scop al "Briliantului" este acela de a doborî recordul de goluri la naţională. După ce l-a sprijinit pe Dorinel Munteanu să-l deposedeze pe Gică Hagi de recordul de selecţii sub tricolor, Piţurcă îi da o mână de ajutor, necondiţionat, şi lui Mutu, pentru ca acesta să doboare celălalt record deţinut de marele rival al selecţionerului. Totul împotriva lui Hagi! Nici nu mai contează că Mutu se prezintă cu burtă la convocare! Un scandal precum cel cu Hagi şi cu Popescu stă să înceapă! Legat tot de fotbalistul de la Inter Milano, în martie, Piţi anunţase inclusiv postul pe care va evolua Chivu, dacă va reveni la lot: mijlocaş central! "Ca să mă întorc, trebuie să mă cheme cineva. Nu m-a chemat nimeni până acum", a admis, miercuri, Chivu, de la care răzbate prin toţi porii dorinţa de a se întoarce la naţională şi de a prinde un Campionat Mondial. După megascandalul cu Hagi şi cu Popescu, când din orgoliu a refuzat să meargă la Istanbul pentru a lămuri problemele cu cei doi lideri din acea perioadă, Piţurcă este pe cale să intre în conflict şi cu cel mai titrat fotbalist al României (singurul în activitate care are în palmares Liga Campionilor)! Nici în legătură cu Mutu, Piţurcă nu este consecvent. A spus, după ieşirea mai veche în club a cuplului Tamaş-Mutu, că este ultima şansă pe care le-o acordă celor doi, dar acum aplică altă unitate de măsură: "Ce au făcut? Au fost în club. Marica e coleg cu Huntelaar şi cu Affelay. Erau în timpul lor liber". Recordul lui Hagi trebuie doborât cu orice preţ! Piţurcă a rămas acelaşi personaj ranchiunos. De exemplu, despre Cristi Săpunaru (Real Zaragoza), fundaş dreapta (post deficitar la naţională, unde antrenorul improvizează cu Gabi Tamaş după accidentarea lui Măţel), a declarat că este un element "nociv" şi că nu-l va readuce la naţională nici dacă şi-ar cere scuze!