Piţurcă uimeşte: "Între noi şi Olanda nu e diferenţă mare"

Piţurcă uimeşte: "Între noi şi Olanda nu e diferenţă mare"

Selecţionerul Victor Piţurcă este de părere că între naţionala României şi cea a Olandei nu este o diferenţă foarte mare. Tehnicianul a spus că Ciprian Tătăruşanu este "metronomul echipei".

Selecţionerul echipei naţionale şi-a recunoscut vina după înfrângerea suferită de tricolori în partida cu Olanda (scor 1-4). Victor Piţurcă a declarat că nu a reuşit să-i motiveze pe fotbalişti aşa cum şi-ar fi dorit. Pe de altă parte, tehnicianul este de părere că între România şi Olanda nu este o diferenţă atât de mare. "În momentul acesta nu suntem mult sub nivelul valoric al Olandei. Am auzit fel de fel de comentarii. Jucătorii n-au fost la nivelul de concentrare ridicat, dar e vina mea aici. A fost şi o perioadă scurtă între meciuri", a afirmat Piţurcă la GSP TV.  Tehnicianul este impresionat de portarul Ciprian Tătăruşanu, despre care a spus că este cel mai constant jucător al României. "Tătăruşanu e metronomul echipei. Dacă iese bine pe centrări, are intervenţii sigure, dă încredere echipei. Nici gând însă să dau vina pe el", a spus Piţurcă. Selecţionerul ia în calcul şi o posibilă revenire a lui Cristi Chivu, la echipa naţională, chiar dacă fundaşul celor de la Inter Milano a anunţat că s-a retras definitiv. "Pe Chivu l-am dorit tot timpul la naţională. Ar fi bun şi pentru jucătorii aceştia tineri care îl venerează. Poate juca pe multe posturi, nu e problemă".

Ne puteți urmări și pe Google News