BĂTAIE ca-n FILME între doi medici din Buzău. Pacienţii au savurat spectacolul

BĂTAIE ca-n FILME între doi medici din Buzău. Pacienţii au savurat spectacolul

Monica Ştefan, medic la Secţia Urgenţe şi George Mâncu, medic de familie şi stagiar la Neurologie, ambii aparţinând de Unitatea de Primire Urgenţe din Buzău, s-au luat la bătaie chiar în faţa pacienţilor. Femeia, cea care a început conflictul, s-a ales cu cercelul smuls şi urechea rănită.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, după ce George Mâncu a îndrăznit să o deranjeze pe doctoriţa Monica Ştefan, care vorbea la telefon. Deranjată că bărbatul îi cerea să consulte un pacient internat în timp ce purta o conversaţie privată, aceasta a început să-l înjure ca la uşa cortului şi până la bătaie n-a mai fost decât un pas. S-au păruit şi s-au tăvălit pe jos pe holurile spitalului, sub ochii pacienţilor cărora nu le venea să creadă. În urma loviturilor, medicul Monica Ştefan a scos certificat medico-legal, deoarece s-a ales cu urechea rănită şi cu cercelul smuls, scrie newsbuzau.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News