Lui Ponta i-a fost jenă să taie panglica la o autostradă de 9 km şi n-a mai venit

Lui Ponta i-a fost jenă să taie panglica la o autostradă de 9 km şi n-a mai venit

Primul lot din autostrada-record, finalizat cu jumătate de an mai devreme decât termenul de predare de către firma lui Umbrărescu, nu poate fi folosit pentru că nu are cine să îl inaugureze. Premierul Victor Ponta şi-a dat seama că e penibil să vină până în Banat pentru a tăia panglica la nici 10 kilometri de autostradă.

Primul tronson din autostrada Timişoara - Lugoj începe în apropierea localităţii Giarmata, în continuarea tronsonului Arad - Timişoara. Pe distanţa de 9,5 kilometri au fost realizate patru poduri, şase pasaje şi 11 podeţe. Lucrările au costat în jur de 250 milioane de lei, din care mai bine de 178 de milioane din fondurile UE. Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş, a anunţat la începutul săptămânii că primul tronson din autostrada Timişoara - Lugoj, de 9,5 kilometri, va fi inaugurat joi, în prezenţa premierului Victor Ponta. La o zi distanţă, Ponta a declarat că nu vine în Timiş pentru a tăia panglica la 9,5 kilometri de autostradă. Autorităţile, care se pregăteau să inaugureze tronsonul joi, nu mai au nimic de spus. Pe noua porţiune de autostradă nu trece nicio maşină. Abia săptămâna viitoare va fi dat drumul traficului. Drumarii nu au stabilit încă data exactă, dar spun că probabil circulaţia va fi deschisă marţi.

Autostrada Timişoara - Lugoj are o lungime de 32,5 de kilometri şi cuprinde două loturi: primul de 9,5 kilometri, şi al doilea, de la Remetea Mare la Lugoj, de 25,6 kilometri. Deşi are o lungime mică, primul tronson din autostradă va avea un impact major pentru infrastructura rutieră a Timişoarei, pentru că TIR-urile şi camioanele de mare tonaj nu vor mai intra prin oraş şi nici nu vor mai sufoca şoseaua de centură, deoarece se vor putea orienta direct de la Arad, pe DN 6, în direcţia Lugoj.

Ne puteți urmări și pe Google News