USL, hotărât să-i aducă pe Morar şi Kovesi în faţa Parlamentului

USL, hotărât să-i aducă pe Morar şi Kovesi în faţa Parlamentului

Preşedintele comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă, a declarat, în această dimineaţă, la RFI, că şefii Parchetului General şi ai DNA vor fi obligaţi să dea socoteală în faţa deputaţilor şi senatorilor întrucât, "conform prevederilor Constituţiei, orice cetăţean este obligat să se prezinte în faţa unei comisii parlamentare". Nu există însă nici un articol în legea fundamentală care să prevadă o astfel de obligaţie.

"Noi vom chema şeful instituţiei, al Parchetului General, al DNA, ca să ne spună care au fost cauzele care au determinat ca, a treia zi după referendum, procurorii DIICOT, procurorii Parchetului General, poliţiştii DIICOT să plece în teritoriu, s-o ia din poartă în poartă, să audieze oamenii la biserică", a spus Greblă. El a mai explicat că Parlamentul are dreptul să ancheteze activitatea DNA întrucât puterile statului trebuie să se controleze reciproc.

Ne puteți urmări și pe Google News