ATAC LA ADRESA STELEI: "Murim cu dreptatea în mână!"

ATAC LA ADRESA STELEI: "Murim cu dreptatea în mână!"

Oficialii clubului FCM Bacău se plâng că FRF refuză să pună în aplicare decizia TAS care obliga echipa din Ghencea să le plătească 800.000 de euro şi penalităţi în "cazul Baciu".

Conducătorii echipei FCM Bacău, care s-a retras din Liga a II-a din pricina problemelor financiare, continuă să se plângă de faptul că FRF refuză să pună în aplicare decizia TAS care prevedea ca "roş-albaştrii" să le plătească moldovenilor 800.000 de euro şi penalităţi în celebrul deja "caz Baciu".

"Este incredibil ce ni se întâmplă. Am ajuns ca în România să murim cu dreptatea în mână. După ce, pe data de 24 august, am câştigat la TAS procesul cu Steaua, FRF avea termen o lună să pună în aplicare decizia. Am ajuns pe 4 octombrie şi nimeni nu face absolut nimic. Am trimis o a doua somaţie către FRF prin care îi anunţăm că trebuie să pună cat mai repede în aplicare aceasta hotărâre. Am trimis, de asemenea, o scrisoare către FIFA şi UEFA şi i-am anunţat că nimeni din România nu face nimic. În aceste condiţii, îi anunţăm pe cei de la Federaţie că mai aşteptăm doar o săptămână să pună în aplicare decizia de la TAS. Dacă nu, nu ne rămâne decât să ne adresăm DNA-ului. Nu se poate. Cei de la FRF au căutat tot felul de scuze penibile, spunându-ne ba că n-a fost Mircea Sandu în ţară, ba că nu s-a putut întruni Comitetul Executiv", a declarat Daniel Scânteie, preşedintele clubului FCM Bacău, pentru prosport.ro.

Teoretic, Steaua riscă inclusiv depunctarea dacă nu achită această datorie, dar Gigi Becali susţine că nu va respecta deciziile Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, ci deciziile instanţelor din România, care au "salvat" Steaua de această datorie. 

Ne puteți urmări și pe Google News