În urmă cu 10 ani, erau copii seropozitivi pe care familiile nici măcar nu mai voiau să-i ducă acasă. Angela Achiţei a făcut din "Alături de voi" o instituţie naţională, cu mii de oameni salvaţi
Fundaţia "Alături de voi" reprezintă pentru mii de persoane din ţară o adevărată familie. Angela Achiţei a ajutat zeci de persoane seropozitive să treacă de la statutul de asistat social la cel de angajat care plăteşte taxe. Cel mai mare angajator la nivel naţional "În cei 10 ani de activitate aceasta este cea mai mare realizare. Este minunat să vezi cum persoana care a crescut alături de tine şi care părea că nu are nici o şansă în această societate a devenit independentă, îşi câştigă singură pâinea şi poate chiar ajuta şi pe alţii", spune Angela Achiţei, managerul fundaţiei "Alături de Voi". În ultimii 4 ani fundaţia a reuşit să angajeze 37 de persoane cu dizabilităţi care sunt plătite din fondurile proprii. Este singura fundaţie din ţară care angajează la nivel naţional, în atelierele din Iaşi, Târgu Mureş şi Constanţa. "În 2008 am început să facem cursuri de formare profesională pentru că mulţi dintre beneficiarii noştri ajungeau la vârsta angajării şi nu aveau nici un fel de pregătire. Acum facem cursuri de legătorie manuală, confecţii, calculatoare, pictură, artă meşteşugărească şi lumânări decorative, domenii în care am făcut şi angajările din interiorul fundaţiei", spune Angela Achiţei. A creat o piaţă a muncii paralelă În acest moment în fundaţie lucrează 99 de persoane dintre care 35 sunt cu dizabilităţi. Fac parte dintre copiii care au beneficiat de servicii sociale în 2002, la înfiinţarea ONGului şi care ulterior au fost integraţi în propriile familii sau în familii sociale. "Când am început, nu se ştia mai nimic despre seropozitivi, copiii erau abandonaţi în spitale, familiilor le era frică să îi ia acasă. Am reuşit să îi reintegrăm, am reuşit să le convingem familiile să discute cu ei despre boala pe care o au, i-am consiliat, i-am învăţat o meserie şi acum am reuşit să le dăm şi o slujbă. Sperăm că şi mulţi alţii dintre cei pe care i-am instruit să îşi găsească un loc de muncă deşi pentru mulţi este destul de greu, tratamentul pe care îl fac le diminuează capacitatea de concentrare. O parte dintre ei pot face faţă la piaţă muncii, alţii pot munci doar în sistemul de angajare protejată. De exemplu, noi am angajat 7 tineri de la casa de copii care, pe lângă boala în sine, au şi o întârziere de dezvoltare. Pentru ei ar fi destul de greu să muncească într-o firmă obişnuită", spune Angela Achiţei. "Familiilor le era frică de propriii copii cu dizabilităţi. I-am reintegrat, le-am dat o slujbă." ANGELA ACHIŢEI, "Alături de voi" "Funda umană", marcă înregistrată Unul dintre evenimentele cu care şefa fundaţiei se laudă este binecunoscuta "Fundă Umană" realizată în fiecare an din 2006 încoace. "În fiecare an participă mii de persoane iar numărul lor creşte de la an la an. Este un mijloc extraordinar de informare a celor din jur, de a arăta solidaritatea cu persoanele seropozitive din întreaga lume", spune Angela Achitei. Tot un motiv de laudă este şi împărţirea a 50.000 de prezervative în penitenciarele din ţară în perioada 2008-2010. "A fost o campanie masivă de informare şi de formare a deţinuţilor în legătură cu această boală. Mulţumirea noastră cea mai mare a fost când deţinuţii ne-au spus că după ce vor ieşi vor veni la noi să facă voluntariat", încheie Angela Achiţei. Din 2006, la Iaşi se organizează anual "Funda umană", un lanţ al solidarităţii între oamenii obişnuiţi şi cei cu dizabilităţi FOTO: IRINA MARINESCU CITIŢI ŞI:
- EROUL EVZ. Omul care-i aduce ACASĂ pe copiii din orfelinate. De acţiunile lui atârnă viaţa a 10.000 de copii abandonaţi
- EROU EVZ. Lipiţi urechea de inima mamei lui Robert
- EROU EVZ. Andrei, proful care transformă "LOAZELE" în OLIMPICI
- EROU EVZ. Ultimul dac în viaţă
- EROU EVZ: Lucian, clovnul care smulge zâmbete copiilor aflaţi pe patul de spital
- EROU EVZ. Călăuze pentru sute de copii