Producătorul german de automobile BMW se interesează de deschiderea unei fabrici la Lugoj. Acesta ar fi al treilea mare producător de automobile care investeşte în România, după Ford şi Renault. Anunţul a fost făcut joi seara de un consilier loca al municipiului de pe Timiş.
Prezent joi la şedinţa de plen Consiliului Local Lugoj, consilierul Albin Gaidoş a anunţat că producătorul german de maşini caută o locaţie în apropierea Lugojului. "Din surse neverificate încă, am aflat că producătorul bavarez BMW s-a arătat interesat de construirea unei fabrici la Lugoj. Pentru aceasta ar avea nevoie de 100 de hectare de teren, iar noi ar trebui deja să ne orientăm spre aceste aspect", a spus Gaidoş, citat de redeşteptarea.ro.
Primarul Lugojului, Francisc Boldea, a confirmat informaţia făcută publică de consilier. "Deocamdată nu am multe date. Discuţia este la un nivel de principiu", a declarat Boldea.
Încă din primăvară, cotidianul german Handelsblatt anunţa că producătorul de automobile BMW intenţionează să deshidă o nouă fabrică. Zonele vizate erau Brazilia, Mexic sau ţările din Europa de Est. Potrivit aceleiaşi publicaţii, extinderea BMW este necesară, având în vedere planul bavarezilor de a vinde două milioane de maşini pe an în 2016, faţă de 1,67 milioane, anul trecut. Amplasamentul noii fabrici este aşteptat să fie anunţat oficial în această toamnă.