Cel mai mare asteroid căzut pe Terra, conservat intact, a fost descoperit acum trei luni într-o peşteră din judeţul Caraş Severin de către un inginer chimist. Meteoritul e format dintr-o rocă aproape la fel de tare ca diamantul, care taie sticla, deşi arată ca o piatră de râu. Fizicienii şi chimiştii care au analizat mostre spun că e o formă nemaicunoscută de bioxid de siliciu.

Din 16 iunie, de la descoperire, Marius Paniti a făcut turul laboratoarelor cu pietrele luate din peşteră. Inginer chimist, bărbatul de 45 de ani nu e străin de fenomen. Teoria i-a fost confirmată de colegii de breaslă, în urma analizelor: ceea ce a găsit în Peştera de sub Cârşa a venit din spaţiu.

Asteroidul pe care l-a numit "Astrid-Paniti" a ajuns pe Terra în urmă cu 60 de milioane de ani, în perioada în care au dispărut dinozaurii şi era, până acum, "veriga lipsă" din şirul celor care au bombardat Terra la momentul respectiv, formând gaura din Golful Mexic, sau craterele care se găsesc în Atlantic, în Mongolia, Siberia, China. Europa părea, până la această descoperire, ocolită.

Descoperire întâmplătoare

"În iunie am participat la o excursie de explorare, cu colegii din clubul de speologie unde sunt afiliat de 4 ani, în Cheile Caraşului. La intrarea în Peştera de sub Cârşa am fos trimis înapoi să iau echipament complet, în timp ce colegii au continuat explorarea.

Dumnzeu mi-a zis <mergi înainte>. Credeam că îi voi ajunge pe ei din urmă, dar erau în altă galerie. Am traversat mai multe <găuri de şoarece>, iar după o oră şi jumătate m-am oprit la un gur, să beau apă, şi în el am găsit pietre cu aspect de semipreţioase, gălbui, roşii, cenuşii, roci foarte dure care nu aveau cum să provină din calcarul zonei.

Am privit atent în jur şi am observat formaţiuni negre. Nu erau carstice. Am constatat duritatea fabuloasă a pietrei. Mai departe au apărut formaţiunile autoglazurate, şi de tipul lavei topite. Coroborând cu duritatea constatată deja, am înţeles că acolo au fost implicate temperaturi şi presiuni imense, mult peste cele ale lavei topite la o erupţie vulcanică. Nu putea fi vorba decât de un asteroid", povesteşte chimistul Marius Paniti.

Bioxid de siliciu care taie sticla

A reuşit să smulgă din pereţii grotei câteva bucăţi mici de meteorit care fuseseră proiectate în calcar în momentul impactului. Teoria i-a fost confirmată de rezultatele analizelor. "Elementul extrem de prezent pe Terra, aluminiul, lipsea cu desăvârşire. Analizele au arătat natura silicatică a rocii meteoritului: o formă alotropă de bioxid de siliciu combinat cu nemetale, nemaiîntâlnită pe Terra.

Mai mult decât atât, roca are o duritate inexplicabilă. Cuarţul sau olivina sunt cele mai dure silicate care ating maximum de duritate 8 pe scara Mohs. Roca noastră ajunge la 9,1 pe scara Mohs. Comparabil, e aproape de duritatea smaraldului sau rubinului, care au 9,2 pe aceeaşi scară pe care diamantul atinge maximul de 10 trepte.

Apoi, fenomenul de autoglazurare a rocii constatat în peşteră nu se întâmplă la maxim 2.000 de grade Celsius, cât atinge lava în momentul eruperii, ci la temperaturi de două-trei ori mai mari", a mai explicat Paniti.

Silicatul din peştera cărăşeană taie sticla şi poţelanul fără problemă. Deşi arată ca o piatră de râu maro, poate fi lejer folosit de geamgii.

Teorie: asteroid de 60 de milioane de ani

Meteoritul lui Paniti a atins Terra în perioada cuprinsă între Jurasic şi Cretacic, fiind probabil unul din seria celor care au căzut în perioada respectivă pe tot globul, având a efect dispariţia dinozaurilor. Cu zeci de mii de kilometri pe oră viteză, cu o temperatură la suprafaţă de zeci de mii de grade Celsius, acesta a intrat în atmosfera Terrei, elementele uşor fuzibile de la suprafaţă s-au volatilizat, a devenit, astfel, meteorit şi s-a prăbuşit în Marea Tethis (din zona adiacentă teritoriului României), provocând o uriaşă explozie de rangul mai multor Hiroshime şi un megatsunami.

Ajuns pe fundul mării, s-a răcit, fierul, cromul, manganul şi alte elemente s-au corodat şi erodat, iar din roca extrem de dură au rămas doar silicaţii şi metalele legate chimic. A fost, apoi, acoperit de sedimentele calcaroase ale mării, pe o înălţime de 200-300 de metri, ulterior urmând procesul de orogeneză (ridicare) al Carpaţilor, căruia i-a urmat un alt proces, cel carstic, de formare a peşterilor de pe Cheile Caraşului, astfel explicându-se înglobarea lui într-o peşteră.

"Nu s-au mai găsit roci silicatice de asemenea duritate pe Terra. Provenienţa extraterestră este indubitabilă", Marius Paniti, inginer chimist şi speolog

<iframe width="420" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/sIwckPqj9Hs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>