Cum depistezi un pedofil în preajma copilului tău

Cum depistezi un pedofil în preajma copilului tău

Psihologii alertează: micuţii abuzaţi au schimbări de comportament. Părinţii trebuie doar să comunice cu ei

Cazul copilelor din Timişoara care au fost abuzate de profesorul lor de karate e strigător la cer. Nu e singurul şi, aşa cum spun psihologii, nu va fi nici ultimul. Cele două fetiţe, care au nouă, respectiv zece ani, au ascuns timp de şapte luni ceea ce se întâmpla, de fapt, la orele de arte marţiale. Cadoul Părinţii uneia dintre ele au aflat toată povestea printro simplă întâmplare: copila primise cadou de la sensei un telefon mobil, iar după câteva zile, tatăl ei a descoperit că în memoria lui erau stocate fotografii cu Dan Ioan Pârvan (60 de ani). Deşi imaginile nu erau pornografice, tatăl fetei a insistat, până când a obţinut confesiunea acesteia. Micuţa i-a povestit orgiile la care a participat luni în şir. Psihologii consulataţi de EVZ au explicat că problema pedofililor este una complexă şi că o bună comunicare cu cel mic ar putea demasca din timp comportamentele nefireşti pe care adulţii cu care relaţionează le au faţă de ei. Apar schimbări în comportament Pe de o parte, psihologii recomandă ca minorii să fie instruiţi, astfel încât să discearnă între un comportament anormal şi unul firesc din partea celor mari. Pe de altă parte, ei ar trebui să fie educaţi să aibă încredere în părinţi şi să le povestească, fără griji, orice li se întâmplă. Privită din partea părinţilor, e necesar să fie atenţi la dezvoltarea copiilor lor. "Vorbind strict de cazurile de faţă, cu certitudine că amândouă fetiţele au avut schimbări de comportament după ce au fost abuzate, schimbări care ar fi trebuit să fie observate imediat de un părinte. De regulă, după un astfel de episod, copilul ori devine mai tăcut, ori e mai rezervat sau introvertit. Copilul nu ştie ce i se întâmplă, el trăieşte o ruşine extraordinară şi are impresia că el a provocat totul, iar din această cauză evită să povestească părinţilor", explică psihologul şi psihoterapeutul Keren Rosner. Specialista e de părere că, dacă ar fi fost mai puţin preocupaţi cu grijile zilnice, părinţii ar fi putut observa semnalele de alarmă trase de fetiţele abuzate. "Din păcate, s-a ajuns în situaţia în care foarte mulţi părinţi sunt extrem de ocupaţi şi nu îşi mai cunosc copiii, nu au o comunicare corectă cu ei, nu traduc ceea ce exprimă cei mici prin comportament", a mai spus Rosner. Testări psihologice riguroase Psihologii mai susţin că profesorii sau antrenorii care lucrează cu minori ar trebui testaţi psihologic. "La o anamneză corectă, un psiholog cu experienţă observă imediat anumite tulburări în comportamentul acestor adulţi", a mai declarat Keren Rosner. Cum recunoşti un pedofil Specialiştii spun că există câteva semne care pot demasca un pedofil. Atunci când relaţionează cu cei mici, vor încerca să aibă contact fizic cu ei: să îi atingă cu orice preţ, să îi mângâie, să îi ia în braţe. De exemplu, în timpul unei discuţii cu victima sa, pedofilul, care e până la urmă un străin faţă de aceasta, o ia de mână sau o mângâie pe faţă. Întotdeauna când vede copii posibile victime, pedofilul îi priveşte aparte, le urmăreşte insistent gesturile. Are o atenţie exagerată pentru fiecare mişcare a celor mici. Copiii se simt vinovaţi de abuzurile sexuale la care sunt supuşi şi, de aceea, refuză să le spună părinţilor Europa îşi castrează pedofilii. Noi doar îi închidem Pe senseiul român îl aşteaptă maximum 25 de ani după gratii. Măsurile altora sunt mai dure Dan Ioan Pârvan şi-a siluit elevele şapte luni, iar acum este arestat preventiv pentru 29 de zile. În faţa magistraţilor, profesorul de karate a spus, senin, că tot ce s-a întâmplat a fost "o joacă". Din februarie, le-a abuzat constant pe cele două copile, în biroul lui de la Universitatea de Ştiinţe Agricole, unde acesta era angajat. Lăudându-le că pot deveni mari sportive, părinţii celor două au acceptat ca Pârvan să le antreneze separat, la Universitate, şi nu în sala de sport a Şcolii nr. 7, unde colegii lor practicau cu Pârvan artele marţiale. Dacă ar fi fost britanic, Dan Ioan Pârvan ar fi suportat o castrare chimică. Român fiind, pe senseiul din Timişoara nu-l pasc decât între 10 şi 25 de ani de închisoare. Şi austriecii dezbat, de câteva zile, un proiect de lege prin care pedofilii să fie făcuţi "ruşinea" ţării, noutatea fiind procedura de acordare a brăţării de picior, pentru monitorizarea delincvenţilor implicaţi în infracţiuni sexuale. Mai mult de 1.000 de astfel de infractori au fost supravegheaţi cu succes în ultimii doi ani, o parte dintre ei în arest la domiciliu. Printre noile prevederi se număra şi obligaţia că delincvenţii sexuali să servească cel puţin jumătate din pedeapsă înainte de a avea dreptul să solicite brăţara de gleznă. Castrarea chimică a pedofililor este folosită în ţări ca Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania şi chiar în Statele Unite. În Republica Moldova, proiectul de lege al deputatului Valeriu Munteanu, care prevede castrarea chimică a pedofililor, a fost votat anul acesta, în lectură finală, în Parlament, cu votul unanim al deputaţilor. De asemenea, legea federală privind întărirea pedepselor pentru crimele sexuale comise împotriva copiilor a fost ratificată anul acesta şi în Rusia, astfel intrând în vigoare castrarea chimică a pedofililor. Şi în Polonia pedofilia este pedepsită prin castrare chimică. "Inculpatul Ioan Pârvan a întreţinut relaţii sexuale orale cu minorele şi a săvârşit acte obscene asupra lor." ION BRAŞOVEANU, procuror "Să i se dea cea mai dură pedeapsă!" Preşedintele Federaţiei Române de Karate şi Arte Marţiale Asociate (FRKAMA), Dan Deac (foto), este uimit de gestul făcut de antrenorul Dan Pârvan, unul dintre sensei-ii care făceau parte de asociaţia pe care o conduce. Mai mult, cei doi se cunoşteau destul de bine, amândoi fiind timişoreni, iar Deac este cel care, în urma examinării, i-a acordat un grad foarte mare în domeniul artelor marţiale, Pârvan "trecând" examenul de centură neagră 6 Dan: "Îl cunoşteam bine, era unul dintre cei mai buni antrenori. Sper să se aplice cea mai dură pedeapsă în cazul lui, sper ca justiţia să nu tolereze asemenea abuzuri. Ceea ce a făcut este o pată pe obrazul artelor marţiale, e o ruşine. Nu a arătat niciodată că ar avea asemenea probleme, pentru că, dacă aş fi aflat sau bănuit că face asemenea lucruri, nu s-ar fi ajuns până aici. Era un om foarte liniştit, venea la întruniri, la seminarii, era un executant perfect şi un arbitru deosebit". (Radu C. Munteanu) CITIŢI ŞI:

  • Antrenorul de karate pedofil FĂCEA ORGII sexuale cu fetiţe. DETALII ŞOCANTE din dosar
  • Antrenor de karate din Timişoara, reţinut pentru pedofilie. Îi plăcea să facă sex în grup cu elevele sale
  • Mărturisirile cutremurătoare ale unei fetiţe de doar opt ani care a fost supusă perversiunilor profesorului pedofil de la Timişoara

Ne puteți urmări și pe Google News