Unul dintre cele mai vechi tatuaje din lume. Îl are o prinţesă conservată în solul îngheţat din Siberia

Unul dintre cele mai vechi tatuaje din lume. Îl are o prinţesă conservată în solul îngheţat din Siberia

Mumia unui tinere care a murit la vârsta de aproximativ 25 de ani a fost găsită alături de trupurile a doi soldaţi, conservati natural in solul îngheţat din platoul Ukuk, în Munţii Atlai din Siberia, la altitudinea de 2.500 de metri.

Cei trei aparţin culturii Pazyryk, care a înflorit aici în urma cu 2.500 de ani şi a fost menţionată de istoricul grec Herodot, în secolul al V-lea. O căprioară cu cioc şi coadă Cercetătoarea Natalia Polosmak, cea care a descoperit rămăşiţele tinerei botezate "prinţesa Ukuk" se declară uimită de aspectul tatuajului acesteia. Tehnica este similară celei folosite în prezent, iar faptul că desenul este făcut pe umărul stâng, locul preferat şi în prezent pentru primul tatuaj, "arată că obiceiurile şi gusturile oamenilor nu s-au schimbat foarte mult", după cum subliniază cercetătoarea. Toate mumiile au tatuaje pe umărul stâng, însă modelul difera. Spre exemplu, prinţesa are desenată o căprioară cu cioc de grifon şi coadă similară simbolului zodiei Capricorn. Vindecătoare sau povestitoare "Tatuajul era folosit în trecut nu doar pentru frumuseţe, ci arăta şi statutul social", a mai declarat Natalia. Mai mult, aceste desene aveau şi un scop practic, în viziunea poporului Pazyryk: ei credeau ca oamenii care mor se vor recunoaşte datorită acestor tatuaje şi astfel vor fi împreună în lumea de dincolo. Tânăra prinţesă a fost îngropată alaturi de 6 cai, care să o însoţească în lumea de dincolo, ornamente de aur şi argint, hrană din carne de cal şi oaie, dar şi o tavă care conţinea urme de cannabis. "Prinţesa fusese probabil o vindecătoare sau o ...povestitoare, meserii foarte apreciate de vechea civilizaţie siberiană", consideră cercetătoarea.