Preda: Antonescu ar trebui să demisioneze de la şefia Senatului, dacă are onoare

Preda: Antonescu ar trebui să demisioneze de la şefia Senatului, dacă are onoare

Într-o postare pe blog, europarlamentarul PDL, Cristian Preda, susţine că preşedintele Senatului, Crin Antonescu ar trebui să-şi dea demisia din funcţia pe care o deţine, urmare a deciziei CCR care reinstituie dreptul Curţii de a se pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului.

"Blocarea judecăţii CCR asupra hotărârilor legislativului a fost o piesă esenţială din mecanismul inventat de USL şi pus în mişcare în iulie pentru a-l înlocui pe T.Băsescu de la Cotroceni", a scris Preda, pe blog.  Acesta mai apreciază că înlocuirea lui Vasile Blaga cu Crin Antonescu la Senat era parte a unui plan mai larg care avea drept scop transferul preşedintelui PNL la Cotroceni. "Dacă manevra reuşea", mai spune Preda, acum ne-am fi aflat în campanie electorală pentru preşedinţia ţării, cu Antonescu în cursă, din poziţia de preşedinte interimar. "Maşinaţiunea era gândită exclusiv pentru a-l transfera la palatul Cotroceni pe co-preşedintele USL, candidatul acestei alianţe la prezidenţiale. În treacăt fie spus, dacă manevra reuşea, acum am fi fost între cele două tururi de scrutin, cu Antonescu în competiţie din poziţia de preşedinte interimar. Boicotul a împiedicat o ambiţie personală nemăsurată, care a călcat în picioare legea, subordonând-o unui interes strict personal!", a mai scris, pe blog, Cristian Preda.  De aceea, prim-vicepreşedintele PDL apreciază că liderul PNL nu ar trebui să aştepte o decizie a CCR pentru a pleca de la conducerea Senatului. "Şeful PNL nu ar trebui să aştepte rezultatul contestaţiei depuse de PDL cu referire la destituirea lui V. Blaga. Onoarea l-ar împinge să recunoască faptul că a profitat direct de pe urma improvizaţiei care a blocat Curtea până azi. Întrebarea e: are onoare?", se întreabă Preda. 

Ne puteți urmări și pe Google News