FURTUNĂ în lumea arabă. Peste 1.000 de oameni au protestat faţă de filmul anti-Islam

FURTUNĂ în lumea arabă. Peste 1.000 de oameni au protestat faţă de filmul anti-Islam

Peste o mie de persoane au ieşit astăzi în stradă pentru a protesta faţă de difuzarea filmului "Inocenţa musulmanilor", pelicula care a dus la uciderea violentă a ambasadorului SUA din Libia.

Protestatarii au incendiat mai multe maşini ale poliţiei aflate pe o stradă din Kabul unde se află şi baze ale NATO şi ale Statelor Unite, potrivit mediafax.ro. În timpul manifestaţiei, s-au tras şi mai multe focuri de armă, însă poliţia nu a ripostat, potrivit şefului poliţiei Mohammad Ayoub Salangi.

Protestatarii, care strigau "Moarte Americii", s-au adunat în faţa unei baze americane, Phoenix, dar "poliţia i-a alungat", a afirmat un responsabil din poliţia locală.

Locotenent-colonelul Hagen Messer, un purtător de cuvânt al ISAF, forţa NATO din Afganistan, a estimat că în jurul bazei Phoenix erau adunate circa 200 de persoane. "Dar sunt doar în apropierea bazei, deci nu este un atac (direct). Este treaba poliţiei afgane (să reacţioneze) şi suntem pregătiţi", a afirmat acesta. Manifestaţia de astăzi de la Kabul vine după ce ieri peste 1.500 de persoane au participat la un protest similar, iar în ultima săptămâna o serie de proteste violente au avut loc în mai multe oraşe din Libia, Yemen şi Sudan. CITIŢI ŞI:

  • Proteste violente în capitala Sudanului: ambasada Germaniei, devastată de manifestanţi furioşi | VIDEO 
  • Tulburările din lumea arabă ameninţă al doilea mandat al lui Obama
  • MOARTEA ambasadorului american din Libia. Statele Unite fuseseră avertizate, dar n-au reacţionat
  • Şi afganii protestează faţă de filmul anti-islam

Ne puteți urmări și pe Google News