Graffiti legal în Timişoara

Graffiti legal în Timişoara

Un crater imens, lung de 6 metri şi lat de 4 metri a răsărit astăzi pe cea mai tranzitată stradă pietonală din Timişoara. În spărtura din asfalt se vede metroul care trece prin subteran. De fapt, e doar o iluzie. Mai exact, opera tridimensională a unuia dintre cei mai buni artişti grafferi din oraş, Flaviu Rouă.

La Timişoara, graffiti a fost legalizat în urmă cu doi ani, iar săptămâna aceasta unii dintre cei mai buni grafferi din ţară şi din străinătate şi-au dat întâlnire ca să coloreze pereţii din oraş. Ei participă la Festivalul Internaţional de Street-Art (FISART), un eveniment iniţiat de Facultatea de Arte din oraş şi care promovează arta pe stradă. După ce anul trecut au colorat picioarele mai multor poduri peste canalul Bega, şi câteva ziduri ale unor construcţii din zona centrală a oraşului, anul acesta au luat la rând parcarea mall-ului, zidul de la Grădina de vară a Filarmonicii, faţa estică a Facultăţii de Artă şi Design. Apoi şi-au propus să le arate timişorenilor că graffiti nu e un act de vandalism ci unul artistic, aşa că au venit chiar în mijlocul lor şi au realizat o lucrare de mari dimensiuni pe trotuarul pe care trec cel mai des. "Prin acest festival încercăm, de anul trecut, să arătăm oamenilor că graffiti este o formă de artă contemporană. Explicăm astfel că nu e vorba de vandalism, şi că e un fenomen cu care nu putem să luptăm, dar pe care îl putem orienta, pe o cale de mijloc", explică dr. Corina Nani, organizator.

Crater 3D în centrul Timişoarei

Ajutat de doi prieteni şi de un graffer elveţian, un timişorean a conceput prima lucrare în trei dimensiuni din oraşul de pe Bega. Impactul vizual e foarte puternic. Timişorenii care se plimbă pe strada Alba Iulia dau de crăpătura imaginată şi au vtendinţa să facă brusc un pas înapoi. "Senzaţia e că s-a deschis pământul în faţa ta ", explică un trecător. Faviu Rouă a imaginat iniţial un metrou care se vede prin crăpătura deschisă în stradă, dar până la urmă acesta a fost scos din perisaj.

FISART are ca scop revitalizarea estetică a unei părţi de oraş, iar pe de altă parte înţelegerea de către comunitate a rolului artei stradale. Artiştii prezenţi împreună cu organizatorii evenimentului lucrează la elaborarea unui cod de bună conduit al grafferilor. Potrovit acestuia ar fi interzis desenul pe construcţiile noi sau nou renovate, recomandându-se abordarea construcţiilor dezafectate, a vechilor zone industriale.

Ne puteți urmări și pe Google News