Filmul Timişoarei, la festivalul de la Oaxaca

Filmul Timişoarei, la festivalul de la Oaxaca

Singurul film italian cu producător român face parte din selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Oaxaca (Mexic). Evenimentul va avea loc în noiembrie. Pelicula "La Soluzione Migliore" prezintă în cea mai mare parte imagini din Timişoara.

Filmul produs de timişoreanul Petru Dorobanţu a intrat din 2010 încoace în selecţiile oficiale ale celor mai celebre festivaluri de gen, după ce, chiar la lansare, a primit "Excellence in Cinematography Award" (Premiul pentru excelenţă în cinematografie), la Festivalul de film "Van Gogh" de la Amsterdam  într-o competiţie care a avut candidaţi din 90 de ţări.

Filmul de 97 de minute a fost turnat în 2009 în Timişoara şi în oraşul italian Cividale del Friuli. În regia lui Luca Mazzieri au intrat actori de primă mână, italieni şi români, capul de afiş fiind ţinut de Christo Jivkov, care a jucat în "The Passion of the Christ" al lui Mel Gibson,  Enrico Lo Verso prezent în nu mai puţin celebrul "Hannibal" de Ridley Scott şi Dorotheea Petre, actriţa româncă ce a făcut un rol senzaţional în "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii". Producţia filmului îi aparţine timişoreanului Petru Dorobanţu şi Lezard Film în colaborare cu Lo Specchio Convesso. Din start "La Soluzione Migliore" şi-a asumat, tocmai prin voinţa producătorului, un rol aparte: acela de a arăta Timişoara străinilor. În film sunt scene filmate în cafenelele din Piaţa Unirii, sau se derulează imagini din oraş. Producatorul filmului, Petru Dorobanţu, consideră cea mai recentă nominalizare a acestuia ca "o nouă şansă pentru promovarea acestei coproducţii şi a culturii cinematografice româneşti în afara ţării".

"La Soluzione Migliore" ("E mai bine aşa" - titlul în limba română), spune povestea lui Marco (Christo Jivkov), un psihiatru italo-român care trăieşte în Italia şi se află într-un moment de impas, în urma sinuciderii soţiei sale. Pentru a scăpa de realitate, Marco se întoarce  la vechiul său loc de muncă, la Spitalul Psihiatric Judiciar din Timişoara, în România.

Ne puteți urmări și pe Google News