Victor Ponta face paşi mici spre Traian Băsescu

Victor Ponta face paşi mici spre Traian Băsescu

Criticat de oficialii UE, premierul şi-a îndulcit discursul şi, dintr-odată, măsurile preşedintelui i se par bune.

La scurt timp după reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni, dar şi după semnalele nefavorabile venite din partea oficialilor europeni, premierul Victor Ponta şi-a temperat discursul. Prezent, ieri, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, Ponta le-a spus ambasadorilor că opţiunea preşedintelui pentru măsuri de austeritate şi disciplină bugetară poate fi folosită în interesul României. "Sunt un prim-ministru care împărtăşeşte în mod clar mai degrabă viziunea economică şi viziunea de viitor pentru Uniunea Europeană a noului preşedinte al Franţei, dar în acelaşi timp cred că putem să folosim în interesul României opţiunea preşedintelui ţării pentru măsuri de austeritate şi măsuri de disciplină bugetară. Putem să facem lucrurile acestea punându-le împreună în interesul României şi nu considerându-le ca fiind interese adverse sau lăsând loc unei singure soluţii", a declarat Ponta. Premierul a dat semne de coabitare încă de cu seară, la Realitatea TV, unde şi-a arătat disponibilitatea de a merge împreună cu şeful statului la Bruxelles şi de a avea întrevederi cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, şi cu alţi comisari europeni, pentru a evita sancţionarea României în cazul utilizării neregulamentare a fondurilor UE. Şi aderarea la Schegen ar trebui să fie un punct concret de colaborare între Preşedinţie şi Guvern. "E un punct (aderarea la spaţiul Schengen - n.r.) în care domnul preşedinte Băsescu, proaspăt reîntors la Cotroceni, şi guvernul pe care eu îl conduc ar trebui nu să coabiteze, să colaboreze", a spus Ponta, care în week-end anunţase că îl va lăsa pe şeful statului să participe la Consiliului European. Glume nereuşite Cu toate acestea, premierul nu s-a putut abţine să nu o taxeze pe Viviane Reding, comisarul european pe Justiţie, care declarase că în România a avut loc un puci parlamentar pe care l-a ştiut şi FMI. "Declaraţiile de week-end ale doamnei Reding, care vorbeşte după ureche despre ceea ce nu cunoaşte şi nu are atribuţii, ţin doar de un gen de atac politic", a spus premierul, care la reuniunea de ieri cu ambasadorii a venit pus pe glume. Acesta a susţinut, nici mai mult nici mai puţin, că situaţia recentă din România a semănat cu ce s-a întâmplat în Libia "Dacă pot să fac o anumită glumă, şi sper să fiu bine înţeles, în ultima perioadă am văzut o situaţie care semăna cu ceea ce am văzut în Libia cu ceva timp. Opoziţia din ţară cerea partenerilor externi să bombardeze ţara ca să arate că lucrurile nu merg bine", a spus Victor Ponta. Citiţi şi:

  • Blaga îl taxează pe Ponta: "Declaraţia că oricum nu intram în Schengen este iresponsabilă"
  • VEZI ce glumă a făcut Victor Ponta la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române
  • Ponta: Aderarea la Schengen, o problemă psihologică a României

Ne puteți urmări și pe Google News